Un topic mereu fierbinte în lumea pasionaților de construcții îl reprezintă construirea piramidelor egiptene. Este limpede că utilajele moderne nu existau în acel moment nici măcar în imaginația celor mai îndrăzneți vizionari. Cu toate acestea au fost ridicate niște structuri care astăzi, la o distanță de aproape 5000 de ani, au încă puterea de a impresiona. Spre exemplu, Piramida din Giza a fost realizată din alăturarea și suprapunerea a 2,3 milioane de blocuri de piatră masivă, fiecare în parte cântărind între trei și opt tone. Nouă astăzi ne este dificil să le numărăm și nici nu putem concepe să încercăm măcar transportarea lor cu mijloace rudimentare. Pentru mai mult de 3800 de ani aceasta a reprezentat cea mai înaltă structură realizată de om, înălțimea inițială fiind estimată la aproximativ 138,5 metri, fiind de altfel una dintre cele mai vechi minuni ale lumii moderne, un patrimoniu incontestabil al umanității.
Piramidele sunt marea enigmă!
O asemenea realizare inginerească naște astăzi numeroase întrebări. Cum a fost posibilă realizarea ei, în lipsa unor utilaje de constructii moderne? Câți oameni au lucrat și cum au fost ei organizați pe perioada șantierului?
Este adevărat că un răspuns cuprinzător este greu de oferit, dar cercetătorii lucrează în continuare la elucidarea misterului. O primă schimbare de paradigmă se referă la structura socială a lucrătorilor. În timp ce Herodot i-a descris pe constructorii piramidelor ca pe niște sclavi, adevărul este că aceștia erau muncitori plătiți. Istoricul grec a spus că aproximativ 100.000 de oameni au lucrat la construirea piramidelor. Forță de muncă multă și ieftină, aflată la discreție în marele regat Egiptean. Iată însă că descifrarea și studierea unor papirus străvechi de către egiptologii moderni a revelat faptul că pentru ridicarea Marii Piramide din Giza au fost folosiți între 20.000 și 30.000 de muncitori plătiți, organizați conform nivelului de calificare. De asemenea, a fost revelat faptul că pentru a permite funcționarea șantierului s-a dezvoltat o întreagă industrie ce deservea aprovizionarea muncitorilor cu alimente și cu bere. Da, ați citit bine, egiptenii erau mari consumatori de bere, producerea acesteia fiind în responsabilitatea femeilor. Și este lesne de înțeles că în vara nord-africană această băutură a câștigat rapid popularitate, ajungând să fie considerată o băutură ce înlesnește comunicarea cu zeitățile.
Dar pe lângă bere, conducătorii s-au îngrijit de asigurarea tuturor necesităților firești. Turme întregi de animale erau sacrificate pentru a acoperii nevoile muncitorilor, o parte din recolte ajungeau la brutarii ce coceau pâinea ce va ajunge și ea pe șantier. Pe scurt, un întreg micro-climat s-a dezvoltat în umbra realizării acestui proiect, deocamdată cu o utilitate neînțeleasă. Ipoteza mormântului faraonic nu este mulțumitoare pentru mulți cercetători, de aceea se caută în continuare argumente care să atribuie o utilitate practică acestor structuri. Una dintre ipoteze a apărut în timpul antichității târzii, când piramidele au fost denumite „grânarul lui Iosif”. Conform acesteia, piramidele au fost construite de Iosif pentru a depozita cereale. Pelerinii creștini care tranzitau Egiptul au preluat povestea și au răspândit-o, astfel că aceasta a atins o incredibilă popularitate, dar din păcate povestea s-a dovedit a fi falsă.
Întorcându-ne la tehnologia utilizată pentru ridicarea piramidelor, fără a avea certitudini, avem câteva informații interesante. În primul rând, este unanim acceptat că vechii egipteni au inventat atât nivela cât și firul cu plumb pentru alinierea blocurilor de piatră. Anumiți cercetători susțin că pentru ridicarea blocurilor de piatră au fost folosite macarale din lemn. Scepticii aduc ca contra-argument faptul că niciun copac nu este suficient de rezistent pentru a ridica o asemenea greutate.
Și noi înclinăm să credem că au fost folosite sisteme de scripeți atât pentru deplasarea pe orizontală cât și pentru cea pe verticală. Remarcabil din punct de vedere tehnic este modul în care blocurile de piatră erau tăiate: lucrătorii foloseau unelte din piatră mai dură decât cea a blocului, creau caneluri în care introduceau pene de lemn apoi le îmbibau cu apă.
Lemnul, absorbind apa, își mărea volumul, rupând astfel bucăți considerabile din blocul de piatră. După tăiere acestea erau transportate pe Nil până la piramidă. Pentru susținerea acestei teorii, a fost efectuat un experiment arheologic într-o carieră de piatră abandonată ce includea un bloc de piatră aproape finisat precum și uneltele folosite pentru finisarea sa: dălți de cupru cu arsenic întărit, ciocane de lemn, funii și unelte de piatră. În cadrul experimentului au fost folosite replici ale uneltelor pentru a tăia un bloc de piatră de aproximativ 2,5 tone. Astfel, a fost nevoie ca 4 muncitori să lucreze 4 zile pentru excavare. În momentul în care piatra a fost umezită cu apă procesul a fost accelerat de 6 ori. Pe baza datelor obținute se extrapolează că aproximativ 3500 de lucrători în carieră ar fi putut produce cantitatea de 250 de blocuri de piatră pe zi necesare finalizării proiectului în cei 27 de ani.
Finisarea blocurilor de bazalt de la baza piramidelor arată dovezi clare că pentru tăierea lor a fost folosit un dispozitiv dedicat. Studierea blocurilor sugerează că a fost folosit un model asemănător unui fierăstrău modern, cu o lamă cu lungimea estimată de 4,5 metri și cu dinți din cupru. Specialiștii speculează că foarte probabil această lamă era atașată unui suport de lemn iar pentru lubrifiere în timpul procesului de tăiere ar fi fost folosit ulei vegetal, nisip de tăiat sau cuarț măcinat. Pentru operarea utilajului imaginat mai sus ar fost necesară o echipă de minim 20 de lucrători.
