Intr-un cartier rezidential, situat la marginea unui mare oras, am gasit o casa care ne-a atras atentia prin simplitatea stilului dar si prin modul in care a fost decorata fatada.

Familia care locuieste in aceasta casa si-a dorit o locuinta in care sa se simta confortabil si care sa ii reflecte, in toate privintele, personalitatea. In plus, proprietarii au vrut sa se detaseze, pe cat posibil, de agitatia orasului in care locuiesc, asa ca au cautat un loc linistit, situat in apropierea unei paduri, unde sa uite, cel putin pe timpul noptii si in zilele libere, de trafic, zgomot si poluare. „Pe noi ne-au contactat inca de la inceput asa ca am avut libertate deplina in conceperea proiectului de amenajare. Eu am ales materialele pentru finisaje, decoratiunile, obiectele de mobilier, am realizat executia, ne-am ocupat de terase si de gradina. Am stat aici de la inceput pana in momentul in care am asezat pernele pe paturi. Rezultatul a fost pe placul proprietarilor, care si-au dorit o casa frumoasa dar practica. Si eu sunt foarte incantata de ce am realizat”, ne-a povestit arhitectul Catalina Varvara, in timpul sedintei foto.

Prima impresie a fost una de bun augur si pentru noi cu atat mai mult cu cat, in fata ochilor, ni s-a ridicat o casa cum rar am avut ocazia sa vedem in Romania. Totul este definit de simplitate dar arhitectul a avut o grija deosebita la detaliile fatadei, care au fost trasate cu ajutorul ferestrelor ample, al pervazurilor, al teraselor si al jardinierelor. Imaginea de ansamblu a casei este definita cu ajutorul caramizii care „tapeteaza” o buna parte a peretilor exteriori.

Proiectul are multe linii drepte dar, cu toate acetea, emana parca „caldura” prin toti porii. Un alt aspect neobisnuit pentru o casa construita in Romania este ca accesul in locuinta se face direct din strada, gradina si terasa fiind bine „ascunse” in spatele cladirii. Acolo am descoperit o veritabila oaza de liniste.

Punctul de interes al spatiului este o terasa exterioara mobilata cochet cu o masa si scaune din metal si cu o sofa special conceputa pentru a rezista intemperiilor vremii. Desi am programat sedinta foto intr-o zi de noiembrie am avut surpriza sa gasim o gradina verde, acoperita cu gazon. Zona este delimitata de un gard viu inalt din tuia, care se mentine verde chiar si cand temperatura aerului scade sub zero grade Celsius. Gardul viu reduce vizibilitatea vecinilor in incinta si reduce poluarea.

Turul casei a continuat cu interiorul, unde am gasit mai multe incaperi decorate intr-un stil clasic cu atitudine moderna, unde predominau culorile calde, accentele de culoare fiind puse, in functie de destinatia spatiului, de rosu si violet.

Livingul este, in cazul acestei case, un loc de relaxare dar si de servit masa, incaperea avand acces direct pe terasa exterioara, in bucutarie, intr-o baie de serviciu si in birou.

Dupa ce am urcat cateva trepte din lemn „strajuite” de un candelabru impunator, am ajuns in zona destinata, exclusiv, odihnei. Aici se afla trei dormitoare, fiecare cu baie proprie si dressing.

Toate camerele au acces pe terase acoperite, unde proprietarii, cu sprijinul designerului, au amenajat locuri de relaxare prin amplasarea unor fotolii si canapele de exterior. Interioarele camerelor au mobilier din lemn masiv, piese antichizate si sunt decorate cu obiecte confectionate din materiale pretioase precum: matase, dantela sau pietre stralucitoare. Astfel, exteriorul creat, in intregime, dupa regulile „simplitatii” este imbogatit de interiorul sic. Rezultatul este o casa cu cetatenie universala.

Suprafata locuintei: 370 mp
Suprafata terenului: 570 mp
Niveluri: 2
Numar de camere: 4
Anul inceperii: 2009
Finalizare: 2010

Material realizat cu sprijinul,

Arh. Catalina Varvara
office@space-studio.ro
www.space-studio.ro
Mobil: 0728.20.34.62

 

Related posts

Obiectele inutile pot aglomera si o locuinta mare

Adina Meyers

O casa extravaganta

Adina Meyers

Avantajele unui ventilator in baie

Adina Meyers