LifeStyle

Balansoare, hamace, taverna si un yacht – elemente creative in noul spatiu de birouri Zitec din Phoenix Tower

Zitec, unul dintre principalii producatori locali de aplicatii online, a inaugurat recent noul spatiu de birouri contractat in cladirea Phoenix Tower din Bucuresti, ajungand in prezent la un spatiu total de peste 1.700 mp, in care vor lucra peste 150 de specialisti pana la sfarsitul acestui an. Amenajarea noului etaj imbina elementele nautice cu cele sci-fi, concurand la capitolul creativitate cu birourile nonconformiste ale gigantilor mondiali din domeniul tehnologiei.

Echipa Zitec se poate bucura in continuare de atmosfera din Star Trek, design-ul noului spatiu urmarind aceasta tema, si in plus isi poate cultiva spiritul de aventura cu ajutorul elementelor nautice ce indeamna catre explorarea de noi orizonturi. Spatiul de lucru a fost amenajat in linie cu valorile echipei: creativitate, comunicare, dar si distractie, astfel incat membrii echipei sa fie mai relaxati si orientati catre rezultate.

„Extinderea spatiului cu inca un etaj in Phoenix Tower a venit ca o urmare fireasca a cresterii echipei. Amenajarea nonconformista a spatiului este rodul imaginatiei colegilor nostri, rezultatul fiind o atmosfera de lucru inedita in peisajul companiilor de IT din Romania”, a declarat Alexandru Lapusan, CEO si Fondator Zitec.

Astfel, oaspetii sunt intampinati la receptia noului etaj de sirul lui Fibonacci, o secventa de numere aflate in corelatie, in timp ce birourile propriu-zise sunt organizate in functie de departament sau de tehnologiile utilizate de membrii echipei, fiecare avand libertatea de a-si alege spatiul de lucru dupa preferinte.

Cei care doresc sa se alature echipei Zitec vor participa la interviuri intr-una din cabinele yacht-ului de peste 25 metri amplasat in apropiere de zona de recreere. Membrii echipei pot participa la sedintele pentru proiecte in noua sala pentru intalniri, Port Royal, sau in cea decorata cu imagini realizate de NASA in spatiu, precum cea a nebuloasei Heart and Soul, si in sala inspirata din revista de benzi desenate Harap Alb continua.

Pentru a se deconecta si a obtine o noua perspectiva asupra proiectelor, membrii echipei se pot relaxa pe canapele, in hamace, balansoare sau la taverna din zona de recreere, un spatiu deschis, cu pereti de sticla ce asigura lumina naturala din plin, pentru un plus de confort. De asemenea, acestia isi pot demonstra spiritul competitiv jucand mini-golf, pinball, fussball sau ping-pong sau se pot elibera de stres in scaunele de masaj.

„In plus, extinderea spatiului a fost necesara si datorita infiintarii, la finalul anului trecut, a doua noi departamente – Business Development, respectiv Hardware Solutions. Acesta din urma se va ocupa de realizarea proiectelor ce tin de noile tehnologii si concepte, pornind de la locuintele inteligente, pana la automatizarea diverselor activitati si chiar crearea de „wearables” – tehnologii incorporate in haine si accesorii”, a mai precizat Alexandru Lapusan.

 

 

Related posts

Cum să alegi un brad artificial de Crăciun? 

Adina Meyers

Vrei sa te mentii usor in forma? Te ajutam sa alegi cea mai buna banda de alergat pentru tine

Adina Meyers

Romstal anunta finalizarea proiectului strategic “Cresterea competitivitatii economice prin (re)calificarea angajatilor din domeniul instalatiilor – CALIN”

Adina Meyers