În peisajul mereu altul al Năvodariului, care de la an la an se tot schimbă şi evoluează din punct de vedere imobiliar, am descoperit cu plăcută surprindere o proprietate care se potriveşte perfect locului. O proprietate creată pentru peisajul mării, într-o atmosferă de relaxare şi detaşare.

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

În ultimii ani, acest oraş de la malul mării este într-o continuă transformare, şi nu într-o direcţie bună, dacă ţinem cont de estetica construcţiilor ce au apărut aici, care mai de care mai diferite, cu regimuri de înălţime variate, fără nicio legătură cu specificul sau arhitectura zonei. În acest amalgam de clădiri, se remarcă şi unele proprietăţi care fac cinste locului, realizate cu dragoste pentru natură, pentru mare, pentru frumuseţea locului în care se află.

O astfel de construcţie vă prezentăm şi noi în paginile ce urmează, cu speranţa că va servi drept exemplu pentru viitoarele case ce se vor ridica în zonă.

Proprietarii sunt localnici, chiar din Năvodari. Este vorba despre o familie tânără, cu doi copii mici, care, până să îşi construiască această casă, au locuit în Constanţa, într-un apartament cu două camere. Apoi, înainte de venirea pe lume a celui de-al doilea copil, au început căutările pentru o locuinţă mai mare. Iniţial, au căutat un apartament cu mai multe camere tot în Constanţa, dar, pentru că nu au găsit nimic satisfăcător, s-au reorientat. Au aflat de un teren cu suprafaţa de 500 de metri pătraţi în Năvodari şi au mers să îl vadă. I-a încântat apropierea faţă de mare, dar şi terenul în sine, care avea o formă regulată şi o dimensiune tocmai potrivită.

Au achiziţionat lotul în 2011, iar doi ani mai târziu au finalizat ridicarea locuinţei.

Pentru proiect au apelat la arhitecta Nadia Iancu din Constanţa.

Cum a decurs colaborarea găsiţi în revista Casa mea octombrie 2016.

 

 

Related posts

Kituri pentru izolatii bai de la Econstrukt – Ce contin si cum se folosesc? Ghid complet

Adina Meyers

Ce trebuie sa stii atunci cand vrei sa cumperi un calorifer electric

Adina Meyers

Cum definim calitatea în cazul ferestrelor de mansardă

Adina Meyers