Amenajare gradina

Amenajarea terasei. 5 idei și sfaturi pentru un design modern 

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/YUToH-SP7Oo

Dacă simți nevoia unei oaze de liniște și relaxare chiar în curtea casei, e momentul să te gândești serios la amenajarea unei terase. La prima vedere, poate părea destul de complicat, însă noi ne-am gândit să-ți venim în ajutor cu câteva sfaturi și recomandări.

Alege o zonă cu teren stabil

Primul pas în amenajarea unei terase este alegerea locului potrivit în care va fi amplasată. Este de preferat o zonă umbrită – mai ales dacă te-ai gândit la o terasă în aer liber – însă cel mai important este tipul de sol pe care urmează să construiești.

De exemplu, solurile argiloase nu sunt cea mai potrivită alegere, pentru că au tendința de a se lăsa, iar terasa se va înclina sau chiar se va deteriora. Același lucru este valabil și pentru solurile nisipoase dar și pentru cele din zone cu umiditate ridicată.

Creează atmosferă cu ajutorul sistemelor de iluminat

Lumina contribuie în mare măsură la crearea unei atmosfere relaxante pe terasă, atunci când se lasă seara și vrei să-ți reîncarci bateriile după o zi obositoare. De aceea, este important ce sisteme de iluminat folosești, iar din acest punct de vedere ai mai multe opțiuni.

Spoturile luminoase, ledurile și lămpile cu lumină caldă se numără printre cele mai potrivite accesorii de iluminat în cazul teraselor. Dacă vrei să faci economie, folosește lămpi solare de perete, care se încarcă ziua și pot fi folosite mai multe nopți.

Acestea pot fi utilizate atât pentru iluminarea terasei, cât și a căilor de acces din curte, multe modele fiind echipate și cu detector de mișcare.

Pregătește-te și pentru vreme rea

În zilele caniculare, o terasă deschisă în aer liber, amplasată undeva la umbră, pare refugiul perfect. Așa și este, doar că o astfel de terasă devine inutilizabilă atunci când plouă sau se face mai răcoare.

Pentru a te bucura de beneficiile unei terase deschise dar și pentru a o putea utiliza atunci când vremea e nefavorabilă, poți folosi o copertină retractabilă, pe care să o întinzi doar atunci când e cazul.

Folosește mobilier comod și rezistent

Mobila de pe terasă trebuie să fie cât mai confortabilă, iar în această privință poți alege orice piese dorești. Singura condiție este să nu alegi mobilă de interior, pentru că aceasta nu va avea viață lungă pe terasă.

Mobila de pe terasă este expusă acțiunii razelor solare, intemperiilor, prafului și altor factori care țin de mediul extern.

Din acest motiv, ai nevoie de mobilier special pentru grădină și terasă care este realizat din materiale mai rezistente decât cele de interior. Nu trebuie sa-ți faci, griji pentru că oferta este foarte diversificată și vei putea găsi orice piese dorești.

Înconjoară-te de plante

Plantele joacă și ele un rol important în amenajarea unei terase, fiind un element care nu trebuie să lipsească. Scopul lor este în egală măsură decorativ, cât și practic, contribuind din ambele puncte de vedere la crearea unei atmosfere relaxante.

Plantele înfrumusețează terasa și contribuie totodată la purificarea aerului – aspect important mai ales dacă locuiești într-o zonă urbană, unde nivelul de poluare este ridicat.

Poți opta pentru jardiniere cu flori viu colorate, pentru ghivece cu plante verzi, arbuști ornamentali sau plante cățărătoare. Orice plante sunt bine venite, însă nu uita că trebuie să le și îngrijești!

Un ultim amănunt de care trebuie să ții cont dacă vrei să construiești o terasă este stilul de amenajare. Acesta trebuie să fie în concordanță cu stilul de amenajare a curții și grădinii, pentru ca terasa să se încadreze perfect în peisaj.

Ținând cont de toate acestea, te vei putea bucura în final de acel refugiu relaxant pe care ți-l dorești de mai mult timp.

Related posts

Cum sa iti decorezi gradina?

Adina Meyers

Gradina rustica: atmosfera degajata si primitoare

Adina Meyers

O gradina ce imbina multe idei de amenajare

Adina Meyers