În cazul unei locuințe proprietate personală opţiunile nu au limite şi orice este posibil atunci când vorbim despre amenajări interioare. Pe de altă parte, în cazul uneia închiriate lucrurile stau cu totul altfel.

Modificările trebuie să fie minime pentru a nu intra în conflict cu proprietarul casei oferită spre închiriere. Chiar dacă locuiești în chirie este important să te simți ca acasă. Fără investiții majore sau eforturi uriașe, îți poți pune amprenta personală și poți amenaja cu mult gust locuința închiriată.

Locuința închiriată poate fi transformată în „acasă”, cu ajutorul unor culori intense, cu obiecte decorative pe placul locatarului sau cu plante și mici piese de mobilier.

Există o mulțime de soluții care pot fi puse în aplicare pentru ca locuința închiriată să arate cât mai… acasă.

Poți opta pentru:

  • Accesorii textile care să dea o stare de bine
  • Plante de apartament
  • Obiecte decorative de suflet (mici sculpturi, tablouri, lumânări, statuete, lămpi, perne decorative)
  • Mici piese de mobilier
  • Draperii și covoare colorate

O soluţie care funcţionează întotdeauna este să reduci fundalul pe cât de mult posibil la neutru şi apoi să transformi spaţiul printr-o serie de elemente cu impact puternic. Un corp de iluminat care să iasă în evidenţă, ramele mari şi textile viu colorate sunt cele mai la îndemână soluţii pentru a crea un ambient plăcut şi lipsit de monotonie.

Nevoia de mai mult spațiu pentru depozitare există în toate casele. În acest caz, cutiile de depozitare îți pot fi de un real ajutor, le poți organiza inclusiv în balcon, dacă locul îți permite. Cutiile de depozitare, inclusiv cele de decor, sunt foarte utile și te vor ajuta să îți organizezi spațiul în mod eficient și estetic.

Related posts

Cum să protejezi parchetul de zgârieturi: 9 idei creative

Adina Meyers

Aspirator clasic sau unul cu filtrare prin apa?

Adina Meyers

Reamenajeaza-ti casa in noul sezon cu pachetul KUMA All for You

Adina Meyers