Minimalist, funcţional, tineresc. Apartamentul proiectat de arhitecţii studioului iDecorate a urmărit un concept unitar, cu design simplu, modern, dar în acelaşi timp util. Accentele industriale, dorite de proprietar, au fost încălzite de suprafeţele din lemn natur, inspirate de stilul scandinav.

„Am ales să creăm un ambient modern, cu accente nordice şi industriale, optim pentru un tânăr. Atât noi, cât şi beneficiarul am dorit să includem în amenajare betonul aparent, însă, cum nu a fost posibil să lăsăm niciun perete nefinisat, am ales o vopsea decorativă, cu ajutorul căreia am obţinut acest efect. Pereţii finisaţi astfel au constituit elementele de pornire în decorul bucătăriei, al livingului şi al băii”, ne povesteşte arhitecta Irina Radu.

Cromatica a fost aleasă de proprietar împreună cu arhitecta, nuanţele de gri şi albastru folosite fiind încălzite de lemnul natur al pardoselii.

Pentru living, Irina a creat o compoziţie simplă, geometrică, în culorile caracteristice decorului. O pată de culoare este oferită de gaben, care „sparge” monotonia.  Mobilierul din zona TV a fost realizat din MDF, după proiectul arhitectei, iar canapeaua din material textil gri a fost achiziţionată de la Somproduct. În completarea canapelei, Irina a optat pentru un fotoliu comod, cu taburet pentru picioare.

Un accent deosebit este dat de integrarea în ambient a unor tablouri abstracte, realizate la comandă.

Proprietarul şi-a dorit o bucătărie minimalistă, cu puţine corpuri de mobilier, dar care să fie prevăzute cu toate electrocasnicele necesare. În loc de clasica faianţă, s-a optat pentru sticlă albă, termorezistentă, folosită atât pentru finisarea zonei dintre blat şi corpurile suspendate, cât şi în spatele plitei, pe tot peretele.

În ceea ce priveşte cromatica, s-a mers pe aceleaşi culori ca în restul apartamentului: gri, ocru şi nuanţa lemnului natur, pentru un touch mai cald.

Pentru mobilier s-au folosit fronturi tăiate la 45 de grade şi sisteme push, pentru a nu utiliza mânere. O masă cu blatul din sticlă a reprezentat alegerea cea mai bună pentru a nu aglomera vizual spaţiul.

Pentru dormitor, proprietarul a dorit o amenajare lejeră, cu mobilier puţin, care să nu încarce decorul. „În spatele patului am creat un perete de accent, pe care l-am finisat cu parchet (acelaşi folosit pentru pardoseală).”

Pentru mărirea vizuală a spaţiului, arhitecta a proiectat o comodă TV suspendată, iar pentru crearea unui accent, a finisat cu cărămidă aparentă peretele din spatele televizorului.

Baia a fost amenajată în ton cu restul apartamentului, folosindu-se finisaje rectificate de la Delta Studio, mai exact plăci de faianţă cu dimensiuni atipice pentru baia unui apartament de bloc (120 x 60 cm), deoarece s-a dorit obţinerea unei suprafeţe curate din punct de vedere vizual.

Amenajarea a durat aproximativ două luni şi jumătate.

Material realizat cu sprijinul arhitectei Irina Radu – Studio iDecorate, tel.: 0733.978.355, e-mail: irina@idecorate.ro, site: www.idecorate.ro, fb: iDecorate

Foto: iDecorate

Related posts

Cum poti sa iti pregatesti casa pentru o petrecere

Adina Meyers

Eficientizarea spatiului in casele mici

Adina Meyers

Soluții pentru o bucătărie bine luminată

Adina Meyers