LifeStyle

(P) Alexandra Stan joacă rolul lui Moş Crăciun la Cămara cu Merinde

Alexandra Stan va fi mâna dreaptă a lui Moş Crăciun pentru câţiva copii nevoiaşi din localitatea Valul lui Traian, din judetul Constanta. Deşi în timpul anului străbate lumea în lung şi în lat, susţinând concerte, turnee şi campanii de promovare, în fiecare an artista alege să îşi petreacă zilele de Crăciun acasă la Constanţa, împreună cu familia ei.

Mai mult, anul acesta a decis să organizeze, alături de echipa ei şi de câţiva prieteni, o acţiune de ajutor pentru câţiva copii care provin din familii mai nevoiaşe, cărora le va duce personal haine, jucării şi dulciuri, trimise de fanii artistei dar şi de cei care îşi doresc să facă daruri de Sărbători.

Astfel, în data de 23 decembrie, la ora 13, Alexandra va porni, încărcată de cadouri, către Valul lui Traian. "M-am hotărât să mă implic în astfel de activităţi şi îmi doresc să continuu şi anul viitor, din dorinţa de a le aduce bucurie celor mici. Sunt convinsă că sunt fericiţi pentru toate cadourile pe care le vor primi, dar ştiu că este foarte important pentru ei şi faptul că vom petrece timp împreună. Timpul petrecut cu copiii este nepreţuit, atât pentru ei dar şi pentru mine, recunosc. Ne vom aduna la "Cămara cu merinde" din Constanţa, în ziua de 23 decembrie, la ora 13.00 şi vom pleca spre Valul. Asta e doar o primă actiune, dar chiar îmi doresc foarte tare ca anul viitor să dezvolt seria de acte caritabile pentru copii", încheie artista.

Alexandra Stan îi invită pe cei care doresc să aducă o rază de bucurie în casele acestor copii să trimită cadouri şi hăinuţe la Cămara cu Merinde până în data de 23 decembrie, ora 12:00.

Mai multe detalii găsiţi aici:

Link campanie: https://www.facebook.com/events/209193429538989/

 

Related posts

HOROSCOP 21 decembrie. Racii vor trece prin niște schimbări neașteptate

Adina Meyers

Ferestrele tale sunt pregatite pentru iarna?

Adina Meyers

Hai la concurs!

Adina Meyers