Habitat for Humanity Romania continua campania nationala „Acum, mai mult ca oricand!”, cu scopul strangerii de fonduri pentru refacerea locuintelor in zonele afectate de inundatiile recente. Cu resursele obtinute, Habitat va ajuta pana la 500 familii grav afectate de inundatii, in toata tara. Aceste familii vor beneficia de lucrari de reconstructie, renovare, consiliere tehnica si vor primi materiale şi unelte necesare refacerii locuintelor distruse. Campania ,,Acum, mai mult ca oricand!” este sustinuta mediatic de Europa FM- si beneficiaza de sprijinul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului.
Incheiata la 31 iulie, campania prin SMS derulata cu ajutorul EuropaFM şi a numeroşi sustinatori media, a strans peste 40.000 de euro de la romanii care au demonstrat inca o data solidaritate pentru familiile ale caror vieti au fost distruse de ape. In acelasi timp un numar mare de companii, firme si persoane fizice s-au alaturat eforturilor noastre cu donatii materiale si financiare in scopul ajutorarii cat mai multor familii aflate in nevoie acuta de locuire in zonele calamitate. Valoarea totala a contractelor semnate pana acum este de ca. 230.000,- EUR.
Habitat pentru Umanitate este pregatita ca din donatiile primite sa inceapa in luna august lucrari de renovare şi reconstructii pentru un total de 50 de case la Dorohoi, judetul Botosani, localitate grav afectata cu 305 gospodarii complet distruse de ape si alte 349, partial avariate. Pentru prevenirea unor dezastre similare, 50 dintre acestea vor fi construite pe un amplasament diferit de cel in care erau ridicate in momentul inundatiilor.
Dupa numai trei saptamani de cand campania „Acum, mai mult ca oricand!”a debutat, s-au strans deja resursele necesare reconstructiei de locuinte pentru un numar de 15 familii. O parte din donatii au venit din partea sponsorilor Habitat, altele la initiativa Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului prin numeroase firme si companii care au contribuit cu materiale de constructii de tip BCA, ciment, otel beton, utilaje grele de constructie, forta de munca si donatii financiare.
Multumim pentru implicare celor mai importanti donatori: Citibank Romania, LAFARGE , BRD – Groupe Societe Generale, Porsche, OMNIASIG, Alpha Bank, General Concrete Cernavoda, Constructii Bihor.
Multumim totodata miilor de donatori individuali care au donat prin SMS, online si prin transfer bancar, dar si companiilor: Infineon Technologies Romania&Co, Radisson SAS Hotel , MIS Consulting, Centrul Medical Unirea, Concivic, LOR’INSTAL Construct, Scadt, IM CONSTRUCT, General Construct Focsani, Constranscom BENTA SA, PREFABR Construct, Condor SRL, Celco SA, Tempo Invest – Basarabi, TAS Basarabi, PAN Cons– Valu lui Traian, TRAN Intermed, Corevas SA, BUILDING Astrom Pitesti, CAST Banesti, Prahova SC Constructii Erbasu, Acomin Cluj, GRUP Primacons Slatina, Camera de Comert Romano-Americana, Camera de comert Romano-Germana si sustinatorilor media: Phoenix Media, Inga Media, Vision Media Plus, Media Advertising, Monopoly, Splendid Media, Imperial Media, Open Times SRL, Absolut Young Media si Cocor Chanel.
Locuintele care vor fi construite noi, vor avea o suprafata de ca. 50 mp utili, cu camera de zi, bucatarie deschisa, baie si 2 dormitoare, pe fundatie solida din beton, peretii din BCA, cu izolatie termica si toate utilitatile.
Planul de reconstructie al Habitat for Humanity are inca nevoie de sprijin si de aceea toti cei interesati sunt incurajati sa fie alaturi in continuare de familiile sarace al caror destin a fost grav afectat de inundatii.
Exista mai multe modalitati de a ajuta:
Donatii prin transfer bancar:
Habitat for Humanity Romania, C.U.I. 15391896
Fondul special de raspuns la dezastre pentru donatii in RON, EUR sau USD, deschis la RBS Bank, Oradea:
IBAN: RO30 ABNA 0500 2641 0038 6614;
Donatii on-line pe www.habitat.ro (tranzactie securizata);
Donatii in materiale de constructie, inchiriere gratuita de vehicule de transport marfa, servicii gratuite de cazare, masa sau transport pentru voluntari;
Voluntariat corporatist sau individual la reconstructia locuintelor afectate.
Intentii de donatii şi informatii suplimentare la telefon 021-311 30 25