Home LifeStyle Retete

Rețeta lui Răzvan Exarhu: „Vinete dumnezeiești, la cuptor”

Răzvan Exarhu,  fostul jurat de la „MasterChef”, a făcut furori cu o rețetă clasică: vinete la cuptor. Pe care a postat-o pe blogul personal. Mai jos rețeta!

Vinetele lui Exarhu – mod de preparare

Vinete dumnezeieşti, la cuptor

„Se încălzeşte cuptorul la 200 ° Celsius. Vinetele ar trebui să fie lunguiețe, nu din cele de salată, bombate. Se taie în două, pe lungime,  păstrând pentru fiecare un pic de codiță. Se aşează într-o tavă, pe hârtie de copt. Se crestează pulpa cu varful cuțitului la o adâncime de doi cm. Nu trebuie să meargă mai adânc de mijlocul feliei. Se presară cu sare şi piper şi se ung cu o pensulă cu un ulei bun de măsline sau cu unt topit, până când nu îl mai absorb cu atâta nesaț. Asta nu înseamnă că trebuie să le imbibăm in grăsime. Trebuie să comunici cu ele despre asta. Estimez o linguriță maximum, pentru fiecare bucată. Durează 40-45 de minute să arate aşa.

Sosul de iaurt

Între timp, faceți un sos din iaurt grecesc, puțin usturoi (adică, sub un kilogram, pe scala mioritică), mentă uscată, isot, dacă aveți, sare, piper, suc de lămaie şi puțin ulei cât de cât extravirgin. Omogenizați bine mizeria asta răcoritoare şi acrişoară şi o lăsați să steie la rece. Preferabil ar fi să fie făcut înainte cu câteva ore. Pentru că se poate mânca în neştire, îl vom numi Sosul Neştire.

Vinetele trebuie să îşi revină un pic, după ce s-au gratinat, că nici lor nu le-a fost uşor. Eventual, le lăsați la degresat pe hârtie absorbantă.

Puteți să le înfulecați călduțe sau să le târâți în vizuină şi să le atacați a doua zi. Modul de servire e, însă, foarte complicat şi cere multă atenție.Se aşează vinetele pe farfurie, se azvârle Sosul (în) Neştire peste ele, se presară cu frunze proaspete de mentă, cimbru proaspăt sau cimbrișor, adică cel movuliu, mentolat. Și boabe de rodie, dacă e.”

Foto: exarhu.ro

Related posts

Petrecere exclusivista Pinum Doors & Windows cu ocazia aniversarii a 20 de ani in Romania

Adina Meyers

Amenajarea balconului: care este cea mai importantă etapă

Adina Meyers

Ediţia de mai a revistei Casa Mea te invită la relaxare!

Adina Meyers