Decorarea unei camere mici pare a fi uneori o misiune plină de provocări, mai ales atunci când spaţiul nu îţi permite să integrezi prea multe accesorii sau piese de mobilier. Totuşi, cu puţină creativitate, poţi transforma anumite încăperi în spaţii superbe şi funcţionale. De aceea, îţi venim în ajutor şi îţi prezentăm câteva sfaturi care îţi pot fi de folos în amenajarea camerei tale!
Cromatica ce dilată spaţiile mici
Atunci când amenajezi o cameră mică, trebuie să ştii că nuanţele din încăpere influenţează foarte mult atmosfera şi modul în care este perceput acel spaţiu. De aceea, pentru decorarea unei camere mici este recomandat să alegi culori calde sau nuanţe pastelate, care dau senzaţia de mărire a spaţiului, cum ar fi crem, galben sau bleu. De asemenea, este important de reţinut că nuanţele puternice şi contrastante încarcă spaţiul din punct de vedere cromatic şi în acelaşi timp sunt obositoare. Totuşi, cea mai la îndemână metodă este să vopseşti pereţii şi tavanul camerei într-un alb pur, care va amplifica senzaţia de spaţialitate din încăpere.
Cea mai importantă regulă este aceea de a nu combina mai mult de trei culori într-o cameră mică, aşa că este recomandat să ai două nuanţe deschise, dominante, şi una de accent, mai închisă. Pentru pereţi şi tavan poţi apela la alb, bej sau crem, iar pentru accesoriile din încăpere poţi opta pentru o culoare mai stridentă. Dacă podeaua, pereţii şi tavanul au culori complementare, vei observa că spaţiul din încăpere va părea mai larg, deschis şi luminat.
Materialele potrivite pentru camerele mici
Pentru o cameră mică este recomandată eliminarea covoarelor, sau cel puţin înlocuirea lor cu preşuri sau carpete mai mici, din materiale subţiri.
De asemenea, pentru a crea iluzia de spaţialitate sunt recomandate şi perdelele care se întind de la tavan până la podea. Totuşi, trebuie să alegi cu atenţie perdelele, astfel încât acestea să permită trecerea luminii. Cele mai potrivite ar fi perdelele vaporoase, uşoare, din mătase sau din pânză, care au o anumită transparenţă. Dacă ai un mobilier solid, îţi recomandăm să alegi perdele cu model, cu printuri mici, neutre, cu puncte sau linii curbe.
Sticla este de asemenea un material perfect pentru o cameră mică. Poţi alege o masă de sticlă sau scaune transparente pentru camera ta, şi vei vedea că acestea vor crea instant impresia de luminozitate şi de spaţialitate în încăpere.
Texturile corecte în spaţiile mici din casă
În general, suprafeţele netede reflectă lumina, iar acest lucru transformă întreaga încăpere într-un spaţiu luminos si culorile devin mult mai intense. Pentru a obţine acest efect, poţi alege piese de mobilier cu suprafeţe lucioase, care reflectă lumina, cum ar fi dulapurile cu oglinzi. De asemenea, este important să eviţi materialele greoaie, cum ar fi draperiile din catifea sau mobilierul din lemn masiv.
Ţine minte că nuanţele închise aglomerează atmosfera dintr-o încăpere, aşa că întotdeauna este recomandat să optezi pentru culori deschise în amenajarea unei camere mici. Dacă este vorba de camera unui copil, poţi lipi pe tavan un tapet cu model, cu forme geometrice, care dau impresia de adâncime. De asemenea, poţi aplica autocolante cu triunghiuri în nuanţe metalice, strălucitoare sau poţi vopsi tavanul cu o vopsea specială, cu efect metalic, care să reflecte lumina. Pentru pereţi poţi opta pentru finisaje în degrade, însă în cazul acestora, nuanţa mai deschisă trebuie să fie întotdeaua pe partea dinspre tavan.
Aşadar, toate aceste sfaturi te pot ajuta să amenajezi corespunzător o cameră mică, astfel încât să te bucuri de o atmosferă plăcută şi de un confort garantat.
Sursa: Vivre
Poza: https://drive.google.com/file/d/1TIQTnpqsGJ0wSvf9tRFBVhJniGhbz5OU/view?usp=sharing