LifeStyle

Bijuterii ale naturii

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe cei mici sâmbătă, 11 mai 2019, de la ora 11:00 la o nouă întâlnire cu Dodi și Roni. Temerarii exploratori vor fi însoțiți de Andreea Cătălina Drăghici, cercetător al muzeului precum și de trei invitați speciali: țestoasa de baga, gândacul nestemat și… o prețioasă scoică!

Natura este prietenoasă cu noi și ne oferă comori nenumărate, de la aur și pietre prețioase până la o minunată colecție de viețuitoare viu colorate!

 Andreea le va povesti copiilor despre perlă, un adevărat miracol produs în interiorul unei scoici. Unele moluște secretă sidef, materia primă din care este alcătuită perla și care îi oferă acesteia strălucirea deosebită. Pe continentul nostru, scoica perlieră de apă dulce este, din păcate, ameninţată cu dispariţia, deoarece a fost intens colectată de către oameni și perlele produse de ea au fost utilizate în realizarea podoabelor. Acum, această scoică este subiectul unor intense programe de protecție pentru ca specia să poată fi salvată de la dispariție. De-a lungul timpului, omenirea a învățat că scoicile nu trebuie culese din natură pentru a ne bucura de perlele lor, ci pot fi crescute special pentru acest scop. Împreună cu cercetătoarea muzeului, copiii vor admira o perlă sălbatică dar și o perlă de cultură!

 Țestoasa de baga, o altă comoară a naturii, reprezintă primul caz cunoscut de biofluorescență la o reptilă, acea capacitate a organismelor de a absorbi lumina, transformând-o și radiind-o într-o culoare diferită (în cazul de față verde, roșu și portocaliu). Andreea le va povesti micuților că această simpatică vietate este pe cale de dispariție, deoarece din carapacea ei se realizează rame de ochelari, precum și diverse accesorii mult căutate de amatorii de bijuterii.

 Al treilea invitat al întâlnirii este gândăcelul nestemat, ale cărui aripioare pot fi admirate într-un Palat Regal!  Camera Oglinzilor din Palatul Regal din Bruxelles găzduiește lucrarea de artă „Heaven of Delight”, executată pe plafon și candelabre, care este lucrată din 1,6 milioane de aripioare de gândaci nestemați, apreciate pentru iridescența lor fermecătoare, de un verde smarald metalic.

 

În a doua parte a evenimentului vă propunem o serie de jocuri și ghicitori realizate sub forma teatrului de umbre, la care copiii vor fi pe rând spectatori și protagoniști. Actorii păpușari Ana Crăciun-Lambru, Ana-Maria Cucută, Monalisa Toncu și Victoria Radu au pregătit o mică surpriză tuturor celor care vor fi inspirați de momentele artistice și vor dori să-și facă acasă propriul teatru de umbre!

 

La întâlnire sunt invitați copiii cu vârste cuprinse între 4 și 9 ani. Înscrierile se pot face pe adresa de e-mail info@antipa.ro, în limita a 80 de locuri, iar taxa de participare este de 15 lei/copil.

 

Parteneri: Pipo și Doxi

Parteneri media: Radio Romania Cultural, HotNews, SmartWoman, Centruldepresa.ro.

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.

Related posts

Afla ca cel mai tare concept de party din oras, SUSHILIZE, revine!

Adina Meyers

AFI Palace Cotroceni devine gazda primului roller coaster din Europa de Est

Adina Meyers

Beneficiile consumului de cartofi mov: leguma anti-cancer

Adina Meyers