Trebuie să fim realiști și să remarcăm faptul că multe dintre locuințele din România nu sunt chiar unele dintre cele mai spațioase. Așadar e necesar să apelăm la mici trucuri și iluzii optice astfel încât să creăm senzația de spațiu și să schimbăm perspectiva unei încăperi. Despre aceste trucuri și iluzii o să discutăm mai multe în rândurile următoare. Vei vedea că nu va fi deloc dificil să pui în practică sfaturile pe care noi ți le oferim în acest articol.

Dacă ar exista un obiectiv universal în decorarea unui apartament acesta ar fi cu siguranță încercarea de a profita la maxim de pe urma fiecărui centimetru pătrat pe care îl avem la dispoziție. În multe momente spațiul cu care trebuie să lucrăm nu este chiar unul ideal, așadar trebuie să fim inventivi pentru a aduce un suflu nou și pentru a crea impresia că avem un apartament spațios, aerisit și elegant. Iluziile optice pot reprezenta o adevărată mină de aur dacă știm cum să ne folosim de ele în avantajul nostru.

Un prim lucru pe care noi trebuie să îl facem este să alegem cu atenție paleta de culori. Nuanțele care predomină, dar și cele folosite pentru accentuare anumitor zone, pot face diferența în oferirea unor anumite senzații, fie ele plăcute sau neplăcute. Așadar, nu e bine să alegem chiar după preferințele noastre, ci să ținem cont de câteva sfaturi ale specialiștilor. De exemplu, pentru o încăpere mică, cel mai bine este să apelăm la culorile deschise, deoarece ele vor face să pară camera mult mai mare decât este în realitate. În schimb, în cazul camerelor mari e bine să folosim cu moderație această iluzie optică sau chiar să optăm pentru tonuri ceva mai închise.

O altă iluzie optică interesantă poate fi obținută cu ajutorul oglinzilor. De altfel, ele sunt cât se poate de recomandate în cazul spațiilor mici sau înguste (acesta este și motivul pentru care toți designerii aleg pentru holuri oglinzile mari) pentru că lărgesc vizual spațiul lăsând impresia că dimensiunile sunt mult mai mari decât în realitate.

Sunt două moduri în care ne pot ajuta oglinzile. În primul rând ne ajută să „mărim” încăperea din punct de vedere vizual, iar pentru a obține un astfel de efect este recomandat să amplasam oglinda pe cel mai îndepărtat perete al camerei (de obicei este vorba de peretele opus ușii). În al doilea rând, putem adăuga înălțime unei camere dacă alegem o oglindă verticala pe care o așezăm astfel încât privirea noastră să fie ghidată în sus.

Nu trebuie să uităm nici de lumină. Dacă avem în încăpere lumină naturală din abundență, atunci aceasta va părea mult mai spațioasă. Practic, lumina merge mână în mână cu zugrăvirea pereților în nuanțe cât mai deschise, care o reflectă, amplificând și mai mult efectul. În cazul în care nu ai norocul de a te bucura de lumină naturală din belșug, atunci nu ezita să apelezi cu încredere la corpurile de iluminat, oferta fiind una foarte variată.

Sursă foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

(P) Alege stilul de viaţă sănătos cu Thermomix®

Adina Meyers

Șifoniere deschise – o soluție inedită pentru mai mult spațiu

Adina Meyers

Canapeaua extensibilă, o prezență esențială în fiecare locuință

Adina Meyers