O baie rustică se caracterizează în primul rând prin funcționalitate și simplitate, aspecte care o fac potrivită pentru orice fel de spațiu, chiar și pentru unul cu dimensiuni mai mici. Mobilierul nu trebuie să fie prezent în proporții mari, putând fi constituit dintr-o mască din lemn pentru lavoar, câteva polițe suspendate și un suport pentru prosoape.

O alternativă la elementele și piesele de mobilier din lemn o constituie fierul forjat care dă amenajării o notă mai clasică. Singura condiție este ca finisajul, în ambele variante, să poarte patina timpului.

Deoarece au cea mai mare pondere în cadrul băii, obiectele sanitare influențează esențial, prin designul lor, decorul acestui spațiu. Ca atare, trebuie alese cu mare atenție. Foarte potrivite ar fi un lavoar rotund din porțelan alb, ca un castron, o cadă cu picioare din metal și baterii retro din alamă, cu aspect antichizat și cu dublă comandă.

Nota finală o dau însă tot accesoriile și micile decorațiuni, unele practice, altele doar de aspect, care se găsesc prin anticariate sau în podul bunicii: un cuier vechi, din fier, pentru halat și prosoape, o savonieră sau un suport pentru periuțe din porțelan alb pictat, un vas mare, din ceramică, plin cu flori de câmp, o oglindă rotundă, cu picior… Și lista poate continua cu tot felul de obiecte date uitării, care, în aceste condiții, prind viață și își redobândesc utilitatea.

Sursă foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

Palatul Ştirbey va fi restaurat. Ce va găzdui clădirea monument istoric

Adina Meyers

Patru idei ca sa ajungi un expert in gradinarit

Adina Meyers

Secretele unui gazon frumos si sanatos

Adina Meyers