Daca iti plac elementele  retro poti folosi aceasta pasiune chiar si in amenajarea locuintei tale. De exemplu, o baie cu un aer de demultse caracterizeaza in primul rand prin functionalitate si simplitate, aspecte care o fac potrivita pentru orice fel de spatiu, chiar si pentru unul cu dimensiuni mai mici.

Mobilierul nu trebuie sa fie prezent in proportii mari, putand fi constituit dintr-o masca din lemn pentru lavoar, cateva polite suspendate si un suport pentru prosoape. O alternativa la elementele si piesele de mic mobilier din lemn o constituie fierul forjat, care da amenajarii o nota mai clasica. Singura conditie este ca finisajul, in ambele variante, sa poarte patina timpului.

Deoarece au cea mai mare pondere in cadrul baii, obiectele sanitare influenteaza esential, prin designul lor, decorul acestui spatiu. Ca atare, trebuie alese cu mare atentie. Foarte potrivite ar fi un lavoar rotund din portelan alb, ca un castron, o cada cu picioare din metal si baterii retro din alama, cu aspect antichizat si cu dubla comanda.

Nota finala o dau insa tot accesoriile si micile decoratiuni, unele practice, altele doar de aspect, care se gasesc prin anticariate sau in podul bunicii: un cuier vechi, din fier, pentru halat si prosoape, o savoniera sau un suport pentru periute din portelan alb pictat, un vas mare, din ceramica, plin cu flori de camp, o oglinda de cosmetica rotunda, cu picior… Si lista poate continua cu tot felul de obiecte date uitarii, care, in aceste conditii, prind viata si isi redobandesc utilitatea.

Sursa foto: http://www.pinterest.com

Related posts

Cum alegi un candelabru de cristal care sa se potriveasca locuintei tale

Adina Meyers

Arhitectura pentru caini – cum arata casele construite de arhitecti celebri pentru animalele lor de companie?

Adina Meyers

Cum sa alegi masina de spalat? Specialistii Electrolux te invata in 5 pasi simpli

Adina Meyers