Au fost realizate mai multe studii in urma carora a rezultat ca animalele de companie sunt capabile sa ne faca viata mai frumoasa si sa elimine din stresul cotidian. Nici nu este de mirare ca tot mai multe persoane au inceput sa adopte prieteni din lumea necuvantatoarelor.
In articolul de astazi atentia noastra se va indrepta in special catre adoptarea unei pisici. Este cunoscut faptul ca pisicile au un efect terapeutic atunci cand vine vorba de inducerea calmului. De ce am ales sa vorbim despre acest subiect? Pentru ca sunt cateva aspecte pe care e bine ca tu sa le iei in considerare inainte de a alege o pisica animal de companie.
Primul pas consta in a te asigura ca toti membrii familiei tale pot sta in preajma noului tau prieten. Asta pentru ca numarul persoanelor care pot sa sufere de pe urma alergiilor la pisici este mai mare decat am fi tentati sa credem. De asemenea, asigura-te ca intr-adevar toti membrii familiei (care locuiesc sub acelasi acoperis) sunt de acord cu o astfel de decizie – la inceput poate ca pare o idee foarte buna adoptarea unei pisici, insa mai incolo lucrurile se vor schimba dupa ce vor iesi la iveala responsabilitatile.
Urmatorul pas este sa iti faci temele in ceea ce priveste ingrijirea unei pisici. Poate ca pare ce lipsit de importanta, insa multi dintre noi nu stiu exact cum sa aiba grija de un animal de companie. Hranirea, controalele la veterinar si lucrurile pe care trebuie sa le facem zilnic pentru animalutul nostru sunt lucruri de luat in considerare inainte de adoptie. In ceea ce priveste pisica va trebui sa te gandesti bine si daca vrei una de apartament sau de casa (contact mai des cu exteriorul).
O pisica de apartament va avea foarte rar nevoie de o baie, deoarece ea se va curata singura. De asemenea, o pisica nu trebuie plimbata zilnic pentru a face „exercitii”, iar in majoritatea cazurilor singura cerinta pe care o are aceasta este o cutiuta cu nisip curata. De cealalata parte, o pisica de casa / exterior prefera sa petreaca foarte mult timp afara si sa „cerceteze” intregul cartier. Ele au nevoie de bai mai dese si uneori pot fi purtatoare de anumite boli.
Nu trebuie sa neglijezi spatiul personal al noului tau prieten. E bine ca inainte sau la foarte scurt timp dupa ce ai adoptat o pisica sa planuiesti spatiul dedicat acesteia si doar ei. In mod normal o pisica are nevoie de o locatie linistita si nu foarte circulata in care sa isi petreaca timpul si sa manance / bea apa fara sa fie deranjata.
Pisicile sunt niste animale teritoriale. Asadar, e recomandat sa te asiguri ca nu mai ai si alte animale de companie inainte de a adopta una. Daca totusi vrei sa faci asta, atunci va trebui sa ii faci cunostinta treptat pisicii cu actualul membru necuvantator al familiei tale, astfel incat sa aiba timp sa se obisnuiasca.