Amenajari Interioare

Și o bibliotecă poate să fie amenajată modern

Cărțile sunt o inepuizabilă sursă de povești; povești care ne ajută să devenim mai inventivi, indiferent de domeniul în care lucrăm. În plus, cititul unei lucrări bune este o adevărată sursă de relaxare după o zi dificilă la locul de muncă. Așadar, cărțile nu pot lipsi din nicio casă, indiferent de stilul de amenajare pentru care am optat.

Dacă acestea ne ajută să ne dezvoltăm, de exemplu, imaginația și creativitatea, cum vi se pare ideea de a folosi aceste „unelteˮ și în cazul mobilierului destinat așezării lor?

O bibliotecă poate arăta și altfel decât cea cu care suntem atât de obișnuiți. Prin urmare, corpul de mobilier clasic ia forme noi și utilizări multiple. În ceea ce privește materialul, poate fi din lemn reciclat, cu structură metalică și accesorii din plastic. Uitați de corpul dreptunghiular din lemn masiv. Gândiți-vă la forme zvelte, accesibile pe ambele laturi. Astfel, îți va fi mai ușor să ajungi la cartea preferată, dar și să schimbi, în cazul în care te plictisești sau apar alte nevoi de amenajare, locul mobilierului. Biblioteca poate avea integrate sertare de dulap sau chiar un birou. În epoca digitală, un astfel de element de mobilier poate fi folosit atât pentru cărți, cât și pentru obiecte decorative, plante sau corpuri de iluminat.

Poți opta, de ce nu, pentru alăturarea mai multor corpuri de bibliotecă de diverse forme și culori. Astfel, vei putea crea, dacă vei dori, un punct central în jurul cărților.

Tot ce trebuie să faci este să realizezi un aspect unitar între obiectele de mobilier și de decor din camera unde ai decis să amplasezi biblioteca și…să achiziționezi în continuare cărți.

În galeria foto vei regăsi, pentru mai multă inspirație, câteva propuneri de biblioteci „altfelˮ.

Sursă foto: www.bonami.ro

 

 

 

 

 

Related posts

Simplu, autentic, subtil si visator

Adina Meyers

Komandor – mai simplu, mai odihnitor

Adina Meyers

Cum să ai o casă luminoasă

Adina Meyers