LifeStyle

O comedie despre simțul ludic al istoriei

Teatrul de Comedie vă invită, în data de 23 martie 2018, ora 19.00, la Sala „Radu Beligan”, la premiera oficială a spectacolului Fierarii de Miloš Nikolić, în traducerea Veronicăi Lăzărescu. Regia este semnată de Horațiu Mălăele, iar scenografia, de Maria Miu. Din distribuția spectacolului fac parteHorațiu MălăeleMaia MorgensternGeorge MihăițăValentin TeodosiuMircea Rusu.

Deși este o comedie provocată de o sinuoasă linie genealogică, spectacolul Fierarii ridică o serioasă și complexă problemă, și anume aceea a consecințelor marilor evenimente istorice în viațile mărunte ale oamenilor de rând. Pornind de aici, spectacolul trimite la o reală înfrățire europeană, care, oricât de întâmplătoare ar fi la nivel genetic, stă la baza conviețuirii spirituale într-o Europă Unită.

Am scris comedia Fierarii după principiile tragediei antice, numai că am răsturnat o situație tragică în esență, așa că ea a încetat să mai fie tragică. Ca și în tragedia antică, și în Fierarii tot ceea ce ține de esență s-a întâmplat mai demult, iar ceea ce se prezintă în fața cititorilor – sau a spectatorilor – sunt doar consecințele celor întâmplate. Această comedie seamănă cu un concert cântat pe o singură coardă sau cu Bolero-ul lui Ravel, în care tema variază și se multiplică. Prin această multiplicare, amplificare, realul se transformă în absurd, care devine mai convingător decât tot ceea ce este cu adevărat real. Cum comicul și tragicul sunt ca două surori gemene, în această comedie apar deseori în același timp pe scenă, ajutându-se una pe cealaltă să aducă la nonsens orice război, orice manifestare de ură și orice naționalism. (Miloš Nikolić)

Vă rugăm să ne confirmați prezența până luni 19 martie.

 

Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie.

 

Related posts

Nou utilaj revolutionar marca STIHL: BGA 100 – cea mai silentioasa suflanta de aer din aceasta categorie de produs

Adina Meyers

Cumparaturi relaxante cu Arctic

Adina Meyers

Proiectul 100%.RO: o imagine pozitiva pentru Romania

Adina Meyers