LifeStyle

MedLife continuă să Facă România Bine prin noua campanie „Tehnologia de mâine”

MedLife, liderul serviciilor medicale private din România, face un pas înainte, în era tehnologiei, și lansează campania „Tehnologia de mâine”, pentru că medicina de azi se face cu tehnologia de mâine si pentru că la MedLife există o permanentă preocupare pentru a investi în tehnologie de ultima generație.

Campania reprezintă continuarea demersului de a face România bine, început cu „Jurământul lui Hipocrat”, și se concentrează pe avantajele incontestabile pe care evoluția tehnologiei le aduce în domeniul medicinei. Peste 5 milioane de pacienți le-au trecut pragul și au avut acces la echipamente medicale performante, care permit soluționarea unor cazuri extrem de complicate și minuțioase.   

Astfel, cel de-al treilea episod din Jurământ aduce în prim plan echipamentele medicale de ultimă generație, care îi ajută pe medici să soluționeze cazuri complexe. Importanța stabilirii unui diagnostic corect, a depistării unei afecțiuni aflate în stare incipientă, a efectuării unor intervenții complexe, sunt printre principalele motive pentru care tehnologia trebuie să facă parte din actul medical. Astfel, rezultate care înainte erau imposibile devin posibile, ceea ce ii face pe  doctori să simtă că se transformă din doctori în “supradoctori”.

MedLife și-a propus să facă România bine și acest lucru este posibil prin performanța actului medical și prin oferirea de servicii de calitate. Iar, pentru a ajunge aici, calitatea resurselor și competentelor este foarte importantă. Atât echipa de medici cu înaltă pregatire, cât și investiția permanentă în echipamente de ultimă generație, contribuie la îndeplinirea acestui deziderat. Pentru ca pacientul e principalul beneficiar și el se află în centrul preocupărilor noastre a precizat Simona Iliescu, Marketing Manager.

Tehnologia de mâine” este, în primul rând, despre oamenii care fac posibile toate lucrurile frumoase care se întâmplă la MedLife. Tehnologiile medicale extrem de performante, cum sunt, de exemplu, RMN 3Tesla – cel mai performant echipament de imagistică din România, Angiograful Philips – aparat de ultimă generație sau laboratorul MedLife Grivița care este primul din România și Europa de Est dotat cu o linie automată, au în spate oameni pasionați, care și-au dedicat viața în serviciul salvării altor vieți, ceea ce poate fi una dintre cele mai nobile meserii și gesturi din întreaga lume.

Cu ajutorul tehnologiei folosite de „supradoctorii” MedLife, o serie de intervenții chirurgicale au fost finalizate cu succes, devenind chiar premiere medicale în România, precum:

  • cazul unui copil care s-a născut cu tromboză de venă ombilicală. Conform studiilor existente, este primul caz de acest fel înregistrat în România, în care copilul se naște viu și reușește să supraviețuiască datorită unui management medical corespunzător, și al 22-lea la nivel mondial, penultimul nou-născut care a supraviețuit acestei afecțiuni fiind raportat în Japonia.
  • cazul unui copil de un an și o lună care s-a născut cu o malformație la nivel cerebral, fiind diagnosticat cu  fistulă pială de tip paragalenic. A fost pentru prima dată în România când o echipă medicală  localizează și îndepărtează o astfel de fistulă la un copil cu o vârstă atât de fragedă, fiind totodată al șaptelea caz raportat la nivel mondial.
  • o intervenție chirurgicală pe cale laparoscopică de extirpare a glandei suprarenale transformată chistic, la un pacient în vârstă de 34 ani, care prezenta un grad de obezitate severă. Intervenția a fost o premieră pentru sistemul medical MedLife
  • interventie de indepartare a unei tumori cerebrale unui pacient de 60 de ani. Pacientul a fost diagnosticat cu meningiom cerebral atipic recidivat, localizat fronto-parietal, pe partea stanga. Inainte de a fi preluat de medicii centrului NeuroLife, pacientul a suferit trei interventii chirurgicale de indepartare a tumorii, insa in ciuda operatiilor, a tratamentelor de tip  radioterapie si a controalelor periodice, aceasta recidiva mereu in alte zone ale creierului.

Tehnologia de mâine”, aflată sub umbrela demersului „Facem România Bine”, conturează esența MedLife, reunind toate componentele care au transformat brandul, de-a lungul anilor, în cel mai de încredere și recunoscut furnizor de servicii medicale private din țară: perseverența echipelor de medici cu specializări înalte, dorința de a avansa si de a face mereu mai mult, tehnologia completă, care vizează toate ariile necesare pentru a respecta promisiunea unui act medical de calitate și, nu in ultimul rând, excelenta dovedită fiecărui pacient, în fiecare zi, de 21 ani.

Related posts

Consumabile eficiente pentru catering

Adina Meyers

Prevenirea si tratarea dermatitei atopice la bebelusi. Ghid pentru super-mamici

Adina Meyers

Show haute couture de portelan pictat manual la Bordighera 24 – 28 august 2012/ Hotel Villa Elisa

Adina Meyers