Home

Häfele România aduce inovație și inspirație la cel mai important Târg Internațional din domeniu, BIFE-SIM 2017

 Häfele România, lider în domeniul producției și comercializării de accesorii și feronerie pentru mobilier, precum și sisteme electronice de control al accesului, continuă să inoveze în industrie și anunță participarea la cel mai important Târg internațional de profil,  BIFE-SIM 2017, ce va avea loc în perioada 13-17 septembrie în incinta Romexpo.

„Motto-ul nostru pentru Târgul BIFE-SIM, „Mai multă viaţă pe m2”, furnizează produse și soluții complete ce răspund nevoilor și tendințelor din prezent. Ne dorim să oferim clienților noștri mai mult confort în spațiile mici, un control inteligent și o adaptare rapidă la diversele situații din rutina zilnică, dar mai ales să le facem cunoștință cu ultimele inovații în materie de conectori, accesorii și feronerie atât pentru casă, cât și pentru birou”, explică Directorul General, Rodica Popescu.

La ediția BIFE-SIM de anul acesta, vizitatorii vor putea vedea și „experimenta” noile produse, dar și modul în care mobilierul inteligent se adaptează și recreează spațiile. Noutatea momentului este Häfele Connect, aplicația mobilă prin intermediul căreia utilizatorul poate explora noi dimensiuni și interacțiuni cu mobilierul său, acestea fiind menite să contribuie calitativ la activitățile sale zilnice.

Standul Häfele este împărțit în două părți tematice și cuprinzătoare, care se completează reciproc: Inspiration Area – „Mai multă viaţă pe m2” unde mobilierul inteligent întâlnește casa inteligentă și Innovation Area în cadrul căreia sunt prezentate noile sisteme de sertare Moovit MX, sistemele de ridicare Free Up, produsele din gama Loox LED, conectorii premiați la Târgul Interzum 2017, dar și produse destinate biroului din gama Officys.

Inspiration Area

„Mai multă viaţă pe m2” este una dintre cele mai mari provocări arhitecturale ale prezentului, motiv pentru care Häfele vine în întâmpinarea acestor nevoi cu un concept modular, scalabil de micro-apartament. La BIFE-SIM, conceptul Long Stay Apartment Sophia prezintă un apartament mic în care focusul este pe un echilibru între economia de spațiu și calitatea stilului de viață, cerințe îndeplinite cu ajutorul mobilierului inteligent de depozitare de diferite dimensiuni, proiectat pentru o gamă largă de aplicații.

Tot în această secțiune vizitatorii pot viziona cu ajutorul realității virtuale aplicația Häfele Connect, un nou sistem destinat gestionării eficiente a mobilierului și camerelor inteligente conectate în rețea. Această soluție a avut ca punct de plecare cunoscutul sistem cu LED-uri, Loox, iar datorită funcționalității „plug & play” și a conectivității universale, orice piesă de mobilier poate fi ușor conectată la energie și gestionată complet cu ajutorul aplicației mobile.

Innovation Area

În zona de inovație întâlnim noul sistem de sertare Moovit MX, care a devenit mai convenabil și flexibil datorită noilor amortizoare și noilor înălțimi laterale ale sertarelor, dar și mecanismele de ridicare Free up care își celebrează premiera în toate formele de deschidere imaginabile ce pot fi conectate și acționate cu ajutorul energiei electrice.

 Pe lângă acestea, iluminarea cu LED-uri din gama Loox se remarcă printr-o actualizare a produselor ce deschid orizonturile spre o lume inteligentă a mobilierului și încăperilor, iar noii conectorii, Häfele ixconnect, inspiră industria remarcându-se prin caracteristica de a fi integrate în orice proces de producție fără a schimba rezultatul,  dar și prin simplitatea și viteza în timpul instalării. De asemenea, din expoziție nu lipsesc nici soluțiile pentru amenajarea eficientă a biroului din gama proprie, Officys.

Despre Häfele

Häfele este o companie internațională, condusă de membrii celei de-a treia generaţii a familiilor Häfele şi Thierer, cu sediul în Nagold, Germania. A fost fondată în 1923, iar în prezent serveşte industriei accesoriilor pentru mobilă, feroneriei arhitecturale şi a sistemelor electronice de control a accesului. Printre clienţii săi se numără cei din industria mobilei, producătorii de mobilier, distribuitorii de feronerie, arhitecţi şi designeri din peste 150 de țări din întreaga lume. Häfele dezvoltă și produce accesorii de feronerie și sisteme electronice de control al accesului în 6 fabrici în Germania și Ungaria. În exercițiul financiar 2015, Grupul Häfele a realizat venituri de 1,3 miliarde de euro, având peste 7.100 de angajați în 37 de filiale, și numeroase reprezentanţe în întreaga lume.

Häfele România este una din cele 37 de subsidiare ale Häfele GmbH & Co KG Germania. Înființată în octombrie 2009, cu sediul în Timișoara și un punct de lucru în București, vine în întâmpinarea producătorilor de mobilă, revânzătorilor de feronerie și accesorii pentru mobilă, designerilor și arhitecţilor prin soluțiile și produsele inovatoare.

Related posts

Arhitectură socială. Competiția „Acasă pentru umanitate” și-a desemnat câștigătorii – FOTO

Adina Meyers

De la alegere la aplicare: Tot ce trebuie să știi despre vopseaua lavabilă

Adina Meyers

Iată de ce ar trebui să alegeți cea mai bună perie rotativă pentru părul dumneavoastră

Adina Meyers