Practic

Sfaturi la mutarea în casă nouă

Una dintre fericirile omului este locul numit "acasă". Statornicirea, apartenența, liniştea sunt aspecte care oferă plăcuta senzație a siguranței şi a echilibrului. Şi cu cât îți pui amprenta asupra casei pe care o vei locui, cu atât împlinirea va fi mai mare.

Mutarea şi lustruirea merg împreună

Pentru mulți dintre voi a existat acel moment al mutării în casă nouă. Pentru alții, de-abia se conturează sau este în plină desfăşurare. În oricare dintre cazuri, nu ți-ar strica să ştii care sunt implicațiile unei mutări, de la curățenie la amenajare. Totul începe cu înlăturarea urmelor construirii: moloz, praf, resturi rămase, vopseluri. Aici ar fi bine să fi ales deja un detergent bun de pardoseli pentru că nu-i lucru uşor să cureți toate urmele rămase în urma finisărilor şi a lucrărilor. O soluție incontestabilă este Soluția de Pardoseli  Asevi – Mio 1L, de la Pons Ro Prodcom, potrivită tuturor suprafețelor şi, mai ales, urmelor dificile. Soluția concentrată pentru toate tipurile de pardoseli curăță și igienizează suprafețele, oferă prospețime şi un parfum excepțional o perioadă îndelungată casei tale. Odată ce Asevi Mio Pardoseli și-a îndeplinit rolul de ajutor în lustruirea pardoselilor, este timpul să treci la alte lucrări.

Verifică înainte de a avansa cu amenajarea

Mai întâi, este indicat să verifici instalațiile sanitare şi pe cele electrice. E important ca acestea să functioneze corect pentru a nu fi nevoit să reiei amenajarea când abia s-a terminat. Tot acum, e indicat să verifici închiderea ferestrelor şi starea acestora, dar şi vopseaua de pe pereți. Dacă spațiul necesită reîmprospătare, nu ezita să înviorezi aerul şi aspectul pereților cu o vopsea nouă. Dacă locuința este nouă, bătaia de cap dispare: totul ar trebui să fie deja realizat. Cel mult, vei fi nevoit să ştergi pereții de eventualele pete apărute.

Igienizarea băii şi a bucătăriei sunt primordiale pentru respirația noului spațiu. Dacă nu eşti primul proprietar, este indicat să cureți şi să dezinfectezi totul cu mare atenție. Debaralele şi cămările conectate la spațiile principale pot fi surse de insecte nedorite, aşa că o dezinsecție nu ar strica. Dacă acestea au ferestre spre exterior sau aerisiri, instalează plase pentru a te feri de musafiri nepoftiți.

Personalizează spațiul de locuit

Aeriseşte bine deoarece este rândul mobilelor să alunece pe luciul podelelor. Cele mai grele, mai întâi, apoi cele mai uşoare, nu înainte de a scăpa de toate obiectele nedorite care au rămas împrăştiate prin casă. Experimentează mai multe variante de aşezat mobila până găsesti una care să se potrivească dimensiunii camerelor. Bucătăria este locul în care se adună spiritul casei şi unde se naşte gustul momentelor de relaxare, aşa că ai grijă ca, pe lângă aspect, să iei în calcul şi funcționalitatea acesteia. Este nevoie de spațiu şi de asigurarea circulațiilor, de acces la toate zonele de depozitare, la aparatura de gătit şi la chiuvetă. În acest caz, părerea unui designer nu ți-ar strica, dar dacă eşti mai autodidact, poți încerca de unul singur. De acum, începe despachetatul. Inscripționarea în prealabil a cutiilor cu privire la conținutul acestora îți va fi de mare ajutor. Aranjează câte o cameră pe rând, ține aspiratorul aproape şi ferestrele deschise! Se formează mult praf în acest moment.

De acum, este momentul să-ți pui talentele de decorator în funcțiune. Detaliile contează pentru ca noua ta casă să fie primitoare. Perdelele, covoarele, obiectele şi pernele decorative, plantele, biblioteca, ustensilele de bucătărie vor da viață şi personalitate noului tău cămin. Înainte însă, de a "uda" noua casă, mai este nevoie să te ocupi de un mic detaliu: serviciile de gaz, electricitate, cablu, telefon şi internet. Dacă şi acestea sunt gata, atunci e timpul să umpli fiecare colțişor cu spiritul bucuriei şi al împlinirii.

Îți dorim o petrecere frumoasă și îți recomandăm un pahar cu şampanie împreună cu prietenii!

Related posts

Cum sa amenajezi un dormitor modern

Adina Meyers

Sala de sport acasa

Adina Meyers

Camera copilului, un decor de poveste

Adina Meyers