Home

Trenduri actuale în materie de pardoseli din lemn

Apetența pentru aspectul de lemn natural este mai puternică decât oricând – se mizează pe un look autentic şi natural, pe eleganță, rezistență și materiale obţinute din resurse regenerabile.

Pardoselile din lemn natural de culoare închisă (nuanţe precum ebonita, espresso, wenge) se pretează perfect amenajărilor deopotrivă contemporane sau clasice. Au avantajul că pot „camufla” cu succes imperfecţiunile, zgârieturile sau petele, oricât de mici ar fi, iar aspectul lor este unul deosebit.

Pardoselile din lemn în nuanţe de gri oferă echilibru şi au un efect complet surprinzător. Reprezintă o baza excelentă, dar şi o completare, reuşind să scoată în evidenţă restul elementelor din amenajare. O nuanţă perfectă de gri poate fi greu de obţinut, motiv pentru care preţul unui astfel de parchet este uşor mai ridicat, însă felul în care pune în valoare o încăpere este remarcabil.

Pardoselile din lemn alb antichizat dau senzaţia de aerisit, curat şi relaxant. Ceea ce aduce în plus acest parchet este un feeling boem, compatibil cu o paletă largă de stiluri de amenajare şi culori. Poate deveni chiar „piesa de rezistenţă” a unei încăperi, fie că ne referim la un design vintage încărcat şi extra-decorat, fie, dimpotrivă, la o amenajare minimalistă.

Pentru tipurile de parchet cu strat de uzură din lemn natural, sunt preferate esențele tari, care pot fi șlefuite și recondiționate, eventual reinventate prin colorare în cadrul reamenajării periodice – modificarea culorii cu ajutorul pigmenților sau „afumării”, diferențele ținând de nuanțe.

Ca textură, există un balans între aspectul mat și cel satinat, dar nu foarte lucios. Vorbind tot din punct de vedere estetic, imperfecțiunile sunt deseori căutate şi extrem de apreciate – în special aspectul de lemn crăpat, degradat sau finisat grosier.

Parchetul din lemn cu lamele mari

În funcţie de spaţiu şi de tipul amenajării, foarte importante sunt şi dimensiunile lamelelor de parchet. Lungimea lamelei are un impact major asupra aspectului general al casei. Plăcile sunt tot de dimensiuni relativ mari, de tip dușumea, conform unei tendințe către rustic și vintage.

O lamelă lungă creează un aspect vizual liniar şi curat, datorită faptului că vor exista mai puţine îmbinări între plăci. În funcţie de cât de mare este spaţiul în care se montează parchetul, o lamelă lungă poate însemna eliminarea totală a îmbinărilor. Având în vedere că amenajările minimaliste ocupă un loc de top în trendurile actuale, tot mai mulţi clienţi se orientează spre acest tip de parchet.

În contrast, folosirea unei lamele mici va avea ca rezultat un efect de împletitură, în special atunci când spaţiul este generos, iar îmbinările vor fi foarte vizibile. Un astfel de parchet se potriveşte, de regulă, în ambientele cu tentă clasică.

Lemnul este folosit tot mai des în spații umede (băi și bucătării), prin urmare se acordă o atenție sporită sistemelor de montaj și protecție împotriva apei. La întâlnirea dintre vintage și ultramodern, digitalizat, își mai fac loc câteva elemente care au apărut în ultimii ani și care continuă să existe datorită faptului că au și ele publicul lor țintă. Este vorba despre decoruri metalice încastrate în lemn, pardoseli din piele sau blană ecologică, finisaje artificiale prin excelență, reveniri stilizate la curentele care au fost în vogă în ultimii 50 de ani. 

Parchetul ceramic se reinventează. Parchetul ceramic, în special cel porțelanat, a ajuns într-un punct în care ne este aproape imposibil să distingem parchetul original, din lemn, de copia sa, din ceramică. Trebuie subliniat că, prin imitarea perfectă a naturalului, suntem forțaţi să atingem piesa, nodurile, pentru a verifica dacă aceasta nu este cu adevărat lemn. Pentru a sublinia versatilitatea lemnului, producătorii vin permanent cu propuneri inovatoare, precum imitația de lemn neobișnuit, efectul de lemn uzat la limită, inserțiile unor materiale și culori neașteptate.

Pardoselile din lemn „reclaimed” evidenţiază frumuseţea şi imperfecţiunile caracteristice lemnului. Acest parchet este eco-friendly, pentru că, în mare parte, este fabricat din lemn reutilizat, pardoseli sau buşteni vechi. Astfel de pardoseli se fabrică în tiraje mici, preţul lor fiind de multe ori destul de piperat. Din fericire, există modalităţi de prelucrare care pot reda aspectul de „reclaimed” oricărui tip de lemn, fără a fi la fel de costisitor.

ÎMBINĂRILE SURPRINZĂTOARE DE MATERIALE reprezintă o soluţie îndrăzneaţă pentru pardoseală. Indiferent că ne referim la alăturări precum lemnul şi gresia sau sticla şi lemnul cu intarsii din metal etc., acest tip de pardoseală poate avea un efect fabulos. Combinaţiile pot fi multiple, la fel şi paleta de culori sau texturi.

Material oferit de Atelierul de idei:

Iulia Marin şi Carla Georgescu | Interior Designer

Mobil: 0741.908.509  |  0723.233.203 

E-mail: info@atelierul-de-idei.ro

www.atelierul-de-idei.ro

www.facebook.com/Atelieruldeidei

Related posts

Glamping în România: Cazări inedite la cort, dar cu condiții de hotel de 5* – FOTO

Adina Meyers

Reguli de care sa tii cont cand iti alegi aparatul de aer conditioant

Adina Meyers

Cum sa alegi podeaua potrivita pentru locuinta ta

Adina Meyers