A venit primavara, anotimpul cand tot ce ne inconjoara se reseteaza. Inclusiv noi si spatiile in care traim. Acum este momentul micilor, dar si marilor schimbari. Acum este momentul pentru un tapet nou!
Ca sa dati interiorului un aer proaspat si dinamic, nu e obligatoriu sa schimbati tot decorul, nici sa investiti sume exorbitante in obiecte de mobilier si decoratiuni. E suficient sa inlocuiti vechiul tapet, plictisitor sau demodat (ori si una, si cealalta), cu altul nou, in acord cu anotimpul in care ne aflam, dar si cu tendintele actuale. Efectul va fi surprinzator! Daca inca ezitati in privinta alegerii unei astfel de solutii de acoperire a peretilor, speram ca informatiile pe care le veti afla din acest articol sa va convinga de ceea ce noi stim deja.
Cate ceva despre istoria recenta a tapetului
Acest finisaj si-a cunoscut perioada de glorie in anii ’80. Pe atunci, erau foarte la moda imprimeurile florale, dungile late si formele geometrice. In anii ’90, a cazut in dizgratie, fiind considerat desuet, iar in anii 2000 a reinceput usor-usor sa se reintoarca pe scena designului interior, insa „updatat”, sub forma unor modele noi, reinterpretate, indraznete, pline de energie. In momentul actual, el ocupa un loc foarte important in preferintele designerilor, care reusesc sa creeze cu ajutorul lui amenajari interioare senzationale.
De ce sa alegeti tapet?
Din foarte multe motive! In primul rand, pentru ca, atunci cand il aplicati pe pereti, veti fi scutiti de praf, mizerie sau pete, asa cum se intampla, de pilda, cand vopsiti. Cu alte cuvinte, montarea tapetului este o operatiune curata si rapida. In al doilea rand, pentru ca nu trebuie sa asteptati sa se usuce peretii, ci puteti folosi spatiul respectiv imediat ce ati terminat de lipit ultima fasie de tapet.
In al treilea rand, pentru ca asigura o finisare fara cusur a peretilor, indiferent de imperfectiunile acestora. Odata aplicat, tapetul ascunde orice problema si ofera un aspect unitar. Nu in ultimul rand, pentru ca acest finisaj este mult mai ofertant decat clasica vopsea: este disponibil in culori, forme, texturi si designuri extrem de variate, care va permit sa realizati decoruri spectaculoase, imposibil de obtinut cu ajutorul vopselei.
Ce trebuie sa mai stiti despre tapet?
Daca v-ati hotarat sa va decorati sau redecorati interiorul cu tapet, nu va grabiti inca sa cumparati modelul pe care deja ati pus ochii. Parcurgeti si urmatoarele sfaturi, care sunt foarte utile, si abia apoi treceti la fapte.
Alegeti tapetul in functie de stilul in care este amenajata locuinta/incaperea. De asemenea, aveti in vedere dimensiunile acesteia, precum si lumina. Trebuie sa stiti ca, intr-o camera mai mica de 12 metri patrati, nu e recomandat un tapet cu model incarcat, in culori inchise sau foarte puternice, pentru ca efectul va fi coplesitor.
Cele mai indicate sunt modelele in culori deschise, pastelate, cu imprimeuri mici si delicate. Eventual, va puteti limita la decorarea unui singur perete. In schimb, in spatiile mai mari de 12 metri patrati, aveti mult mai multa libertate. Mai exact, puteti opta pentru orice culoare, textura si imprimeu doriti.
Sa ne intoarcem la lumina, care are un rol foarte important in alegerea tapetului. Ei bine, intr-un interior luminos, aveti unda verde sa folositi aproape orice culoare (cu exceptia galbenului sau a auriului, care ar putea deveni deranjante atunci cand razele soarele bat direct in ele). In interioarele intunecoase, evitati pe cat posibil tapetele in culori inchise si reci, in favoarea celor calde, pastelate (crem, galben, portocaliu).
De asemenea, nu uitati ca acest finisaj va poate ajuta sa camuflati si anumite neajunsuri ale spatiului. De pilda, aplicand un tapet cu dungi verticale intr-un spatiu cu tavanul jos, veti crea senzatia de inaltime si, invers, utilizand un model cu dungi orizontale intr-o incapere cu tavanul foarte inalt, veti face spatiul sa para mai scund.
Sfat
Pentru a crea o atmosfera de primavara in interiorul locuintei, mizati pe un tapet cu imprimeuri inspirate din natura. Motivele florale sau vegetale supradimensionate, in culori pastelatefresh, sunt cele mai bune alegeri. Este suficient sa aplicati tapetul pe un singur perete cu o vizibilitate buna pentru ca decorul monoton de pana atunci sa se transforme intr-unul plin de viata.
Idee
Tehnologia de imprimare a ajuns atat de departe, incat modelele de tapet actuale pot avea absolut orice culoare, decor si textura. Pentru a construi un look jucaus, proaspat si prietenos, va stau la dispozitie o multitudine de imprimeuri simpatice, precum pasari, fluturi, flori, care vor fi apreciate in special de copii si de cei care si-au pastrat spiritul tanar.
Articol preluat din Revista Casa Mea
Text : Lucia LAZAR