Practic

DIY: cum sa va zugraviti singuri apartamentul

Dupa sarbatori simtiti nevoia unei schimbari de atmosfera, apartamentul arata cam ponosit, dar banii sunt putini. Un refresh al peretilor, schimbarea paletei de culori, va va energiza in mod sigur. Ce ar fi sa va zugraviti singuri apartamentul? O munca fizica poate fi chiar relaxanta si nu pare foarte greu de dat cu bidineaua pe pereti. Veti vedea totusi ca sfaturile oferite de specialisti sunt absolut necesare.

Faptul ca peretii sunt cele mai vizibile elemente ale unei amenajari, plaseaza aceasta operatie in topul interesului proprietarilor. Acest fapt se poate transforma in motivul suficient (dar nu neaparat si necesar) pentru a angaja specialisti in vederea efectuarii acestor lucrari.

Am precizat ca motivul mentionat mai sus nu este si necesar, deoarece sunt multi proprietari care se incumeta sa realizeze singuri zugravirea peretilor.

In functie de conditiile din fiecare locuinta, aceasta operatie poate fi facuta cu succes de oricare dintre dumneavoastra. Pentru ca ea sa va reuseasca este suficient sa respectati cateva reguli.

Iata 11 sfaturi practice de care sa tineti seama:

1. De jur-imprejurul usilor si ferestrelor, pe pereti, sau de jurimprejurul podelei, aplicati o banda adeziva, pentru a feri suprafetele respective de patarea cu vopsea.

2. Inainte de a vopsi rama ferestrelor, aplicati un strat de sapun pe geam, in apropierea ramei, astfel incat, daca atingeti din greseala sticla, aceasta sa nu se murdareasca.

3. Daca vopsiti in bucatarie, in prealabil, aveti grija sa spalati bine suprafetele, pentru a inlatura urmele de grasime.

4. Un strat subtire de vaselina aplicat pe feronerie va impiedica patarea acesteia in procesul vopsirii, simplificandu-va munca de curatenie de dupa.

5. Daca folositi trafaletul, vopsiti in „W“, dupa care uniformizati cu miscari orizontale si verticale. In acest fel, veti obtine rezultate mai bune.

6. Incepeti cu tavanul si continuati cu peretii.

7. Peretii se vopsesc de jos in sus, fara a intrerupe munca la jumatate. Continuati pana la un colt.

8. Unghiurile peretilor trebuie vopsite cu un trafalet de dimensiuni reduse sau cu o pensula medie.

9. Doua straturi subtiri de vopsea constituie un finisaj mai bun decat cel intr-un singur strat.

10. Vopseaua ieftina nu reprezinta „o afacere buna“. Cumparati o marca mai scumpa, caci avantajele vor fi cu siguranta mai mari: veti vopsi mai mult, mai bine, iar finisajul aplicat isi va pastra calitatile mai mult timp. In ceea ce priveste aplicarea, vopseaua de calitate nu stropeste si nu lasa urme de pensula. Adesea, un singur strat de vopsea superior calitativa este suficient, salvandu-va timpul si scutindu-va de efort. Finisajul se va decolora mai greu si nu se va pata sau ingalbeni.

11. Pentru a obtine o zugraveala buna, in timpul aplicarii, evita ti actiunea directa a razelor de soare si temperaturile sub 10°C.

 

Related posts

Tipuri de măști de protecție: ce ne apără mai bine de virus?

Adina Meyers

Decoruri inspirate de primavara chiar la tine acasa

Adina Meyers

De ce ar trebui sa-ti construiesti o sauna?

Adina Meyers