Legislatie Solutii Constructive

Guvernul nu mai acorda subventie la constructia de locuinte prin credit ipotecar

Decizia a fost argumentata astfel: veniturile bugetului sunt insuficiente in contextul crizei pentru sustinerea in continuare a acestui program, de acest sprijin urmand sa mai beneficieze doar cei care au depus deja cereri.

Subventia pentru construirea unei locuinte prin credit ipotecar este in cuantum de 30% din costurile de constructie a acesteia, dar nu mai mult decat valoarea echivalenta in lei a 15.000 de euro si nu mai mult decat valoarea creditului ipotecar contractat.

Programul prin care se acorda ajutorul este derulat prin autoritatile administratiei publice locale, subventia fiind acordata de Ministerului Dezvoltarii.

Guvernul justifica eliminarea subventiei in regim de urgenta prin necesitatea diminuarii sumelor acordate pentru constructia de locuinte si degrevarea bugetului de stat de plata subventiei, din cauza efectelor negative pe care inca le produce criza economica.

Actul normativ releva in acelasi timp ca, pana in prezent, de la bugetul de stat nu au putut fi decontate subventiile solicitate la plata de catre consiliile locale pentru locuintele finalizate.

„Amanarea adoptarii ordonantei de urgenta ar avea consecinte negative asupra bugetului Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, neexistand la bugetul de stat suficiente surse de finantare a programului national privind sprijinirea construirii de locuinte proprietate personala, in contextul economic actual. In situatia in care programul ar continua sa se deruleze, statul va trebui sa-si onoreze obligatiile, conform prevederilor legale, prin neindeplinirea acestora riscand actiuni in instanta din partea beneficiarilor care nu isi vor primi subventiile”, se arata in documentul guvernamental.

In consecinta, Guvernul a decis ca, incepand cu luna noiembrie 2011, statul sa nu mai fie obligat la plata acestor subventii, sprijinul financiar urmand sa mai fie acordat numai pentru cererile depuse si inregistrate la consiliile locale pana la aceasta data.

Related posts

Va doriti facturi la incalzire reduse si un sistem termic mai sigur?

Adina Meyers

Informatii pentru controlul calitatii, in sprijinul cumparatorului de ferestre si usi PVC KBE

Adina Meyers

30 de ani fara grija fumului? Instalati un cos fum inox de categorie premium

Adina Meyers