Casa cu numarul 13 din Prejmer ascunde, in spatele zidului reconsolidat, o istorie de secole pe care ne-a povestit-o, cu vocea plina de mandrie, Stela Onut, femeia care a reusit sa isi implineasca un vis: acela de a locui intr-o casa traditionala, veche de peste 230 de ani. Locuinta saseasca este acum inclusa pe lista monumentelor istorice publicata de Ministerul Culturii si Cultelor- Institutul National al Monumentelor Istorice, dar si in patrimoniul UNESCO, fapt care incununeaza munca din ultimii 8 ani a familiei Onut care, cu bani putini, dar cu multa pasiunea a slefuit o bijuterie arhitecturala.

Casa am cumparat-o in anul 2004 de la un sas, dar, din pacate, nu am putut intra in ea decat in 2006 din cauza faptului ca imobilul era ocupat abuziv de un localnic care a refuzat sa plece in lipsa unei hotarari judecatoresti definitive. Nu am reusit sa il convingem sa se mute, desi noi aveam acte pe aceasta casa, fapt care ne-a creat o multime de probleme. Si mai grav a fost ca cel care a ocupat abuziv imobilul a realizat mai multe lucrari care au pus in pericol valoarea istorica si culturala a casei”, a povestit Stela Onut, in timp ce ne-a invitat intr-un tur al locuintei.

Din 2006 si pana in prezent, cand restaurarea casei este gata, proprietarii au avut de parcurs un drum sinuos, plin de obstacole, dar care, in final, le-a adus numai satisfactii spirituale. „Cand am intrat in casa, am capatat un gust amar pentru ca am vazut dezastrul care ramasese in urma vechiului locatar. Pe langa faptul ca a distrus intreaga arhiva de documente, scrisori si fotografii lasate de sas in resedinta, a luat mobila si a turnat ciment peste mai multe ziduri si pardoseli cu valoare istorica. Acest lucru nu ne-a descurajat si a urmat o munca sisifica. In primele sase luni am lucrat impreuna cu un arhitect si cu un inginer de rezistenta la un proiect in baza caruia am inscris imobilul pe lista monumentelor.

Am realizat un studiu geo dupa care am cautat cele mai bune solutii de restaurare, pentru ca in multe locuri podeaua era prabusita, umezeala depasise cota critica, iar structura de rezistenta era subreda”, au mai povestit proprietarii. Stela Onut s-a inscris chiar si la un curs de restaurare a cladirilor istorice predat de specialisti internationali, fiind decisa sa se ocupe personal de reabilitarea vechii case sasesti. Casa de la Prejmer este o casa saseasca traditionala, fiind singura din judet realizata in acea perioada care inca se mai afla in picioare.

Casa a fost construita in mai multe etape, incepand cu anul 1777, de cand dateaza partea dinspre strada a imobilului. Aceasta structura este realizata integral din piatra, avand beci si o anexa pentru animale. Dupa 100 de ani de la constructie, imobilul a fost refacut si extins cu hol si cu inca o casa din caramida, atunci fiind realizate si mai multe reamenajari.

Vechii proprietari nu au considerat insa necesara si o reconsolidare a structurii de rezistenta a cladirii, ceea ce a condus la o degradare generalizata a constructiei, la surparea podelei camerei care da spre strada.

Mai multe fotografii si informatii in numarul din iunie al Revistei Casa Mea.

Material realizat cu sprijinul Arh. Elena Fintina; Tel.: 0268.543.657

Artist plastic Stela Onut; E-mail: stelamotz@yahoo.com; www.ornamentica.ro

Related posts

„Aceasta casa ne-a schimbat viata”

Adina Meyers

Câteva lucruri pe care trebuie să le eviți atunci când amenajezi o încăpere

Adina Meyers

Doi tineri din România au oprit timpul în loc, în casa bunicii: vacanţă în paturi cu paie de ovăz, ţesut la război şi pâine coaptă în cuptor

Adina Meyers