LifeStyle

5 sfaturi care te vor ajuta să iei din prima sala la examenul auto

Pentru multe persoane care doresc să intre în posesia unui permis de conducere, traseul este relativ ok ca dificultate, însă sala dă foarte multe bătăi de cap.

Mulți oameni nu pică proba teoretică din cauza slabei pregătiri. Principalul motiv pentru care se întâmplă acest lucru este faptul că pornesc de la început cu „sunt prea ușoare chestionarele auto” și nu reușesc să se organizeze cum trebuie.

Mai bine spus, privesc această probă cu superficialitate și nu consideră că trebuie să își construiască un plan de învățare.

Șofatul – o mare responsabilitate

Pentru a te asigura că vei trece cu bine atât sala, cât și traseul, trebuie să privești cu responsabilitate întregul proces.

Toate întrebările întâlnite în chestionarele auto au rolul lor – de a proteja viața ta și a celor din jurul tău. De aceea, este important să știi foarte bine regulile de circulație, să fii în permanență la curent cu modificările care apar, să știi să acorzi primul ajutor și să poți face față cu succes unei situații dificile în trafic.

5 sfaturi care te vor ajuta să iei din prima sala

Înainte de a ajunge să dai examenul cu polițistul, unde trebuie să îți arăți îndemânarea, este necesar să demonstrezi că ți-ai însușit bine informațiile cu privire la legislația rutieră.

Examenul teoretic pentru obținerea permisului categoria B, de exemplu, constă în 26 întrebări din care este nevoie de minimum 22 de răspunsuri corecte pentru a-l trece.

Iată câteva sfaturi care să te ajute să iei sala din prima:

1. Citește cu mare atenție legislația înainte de a te apuca să completezi chestionare auto. Să faci teste pentru școala de șoferi nu este suficient deoarece, pentru a putea lua examenul cu brio este necesar să înțelegi întrebările și răspunsurile, nu să le înveți pe de rost.

2. Începe din timp procesul de învățare și nu lăsa totul pe ultima sută de metri. Cu cât mai repede începi să faci chestionare auto, cu atât informația se va fixa mai bine. Desigur, nu este necesar să faci 8 ore pe zi, 7 zile pe săptămână – va fi dăunător. Este recomandat să îți faci un program zilnic în care să incluzi o oră dedicată studiului și completării chestionarelor, imediat ce ai început școala de șoferi.

3. Dacă ai nelămuriri, întreabă-l pe instructorul auto. Rolul acestuia este de a te ajuta să devii un șofer responsabil astfel că, pe lângă faptul că te învață practic cum să te comporți în trafic, este în măsură să îți ofere și informațiile care să te ajute să înțelegi mai bine bunul mers al lucrurilor.

4. Când completezi chestionare auto, notează-ți pe foaie greșelile și, din când în când, recapitulează-le. Expresia „omul din greșeli învață” nu a rezistat degeaba probei timpului…

5. Completează chestionare online până când vei ajunge să faci constant 25 din 26 sau 26 din 26. Dacă rămâi la nivelul de 22 – 23 de răspunsuri corecte, există mari șanse să nu treci proba teoretică.

Chestionare auto DRPCIV – un mod prin care te asiguri că înveți corect

Pentru a te asigura că examenul teoretic nu îți va cauza neplăceri, este important să cauți din prima chestionare auto corecte. Multe dintre cele care sunt în mediul online ori au răspunsuri greșite, ori nu au informația actualizată.

Pe drpciv-teste.ro se găsesc numeroase chestionare auto, atât pentru categoria B, cât și pentru categoriile A, C, D, E și pentru redobândirea permisului de conducere.

Întrebările din aceste chestionare auto DRPCIV sunt verificate riguros și sunt exact cele care vor fi întâlnite și la sala, astfel că poți avea certitudinea că vei primi doar informație de calitate, care nu te induce în eroare.

Majoritatea întrebărilor au indicii și explicații, fiind astfel mai ușor să reții orice răspuns. În plus, chestionarele auto pentru poliție puse la dispoziție pe site simulează perfect examenul teoretic – ai un timp în care te încadrezi și ai posibilitatea de a amâna un răspuns, în cazul în care nu ești sigur pe tine.

Completarea chestionarelor online nu doar că este mai bună variantă din punct de vedere financiar, ci te ajută să te obișnuiești cu ideea că urmează un moment important din viața ta, îți oferă informații într-un mod plăcut estetic și îți permite să vezi mai bine unde greșești.

 

Related posts

Ghid pentru alegerea ceasului de calitate la modă

Adina Meyers

Spuma! Cat mai multa spuma! Dar acum este… Touch Antibacterial!

Adina Meyers

„Arca lui Noe” vine la Circul Globus cu reduceri de pret pentru toate categoriile de bilete

Adina Meyers