O tendinţă „fierbinte” a acestui an o reprezintă amenajările inspirate din ţinuturile foarte îndepărtate, din America de Sud, Africa sau Asia. Prin intermediul imprimeurilor luxuriante, al culorilor vibrante, texturilor speciale şi plantelor folosite din abundenţă, poţi crea un decor fabulos, care să te poarte cu gândul către aceste locuri unice în lume. Text: Lucia Lazăr

În afară de faptul că sunt „pe val”, decorurile tropicale oferă şi alte avantaje: sunt simplu de realizat, foarte spectaculoase şi aduc natura în interiorul locuinţei.

Pentru a transpune atmosfera de la Tropice la tine acasă, ai la dispoziţie mai multe soluţii şi modalităţi. În continuare le trecem în revistă pe cele mai la îndemână.

1. Foloseşte un tapet cu imprimeuri vegetale supradimensionate. Cele mai multe magazine de home & deco au în colecţiile actuale modele impresionante cu frunze de palmier sau ferigă, fructe de ananas, orhidee sălbatice sau chiar păsări exotice. Aplicat pe unul sau mai mulţi pereţi, tapetul va deveni cu siguranţă piesa de rezistenţă a amenajării. Asta înseamnă că restul elementelor (mobilier, accesorii şi decoraţiuni) trebuie să fie cât mai puţine şi mai simple, pentru a nu pune în umbră tapetul.  

2. Dacă nu ai timp să pui tapet, îţi oferim o alternativă mai simplă, dar cu acelaşi efect: animă pereţii cu tablouri cu temă tropicală. Şi mai interesant ar fi să înrămezi chiar tu diferite frunze de plante exotice presate (ferigă, ficus) şi să decorezi cu ele locuinţa. Sau chiar să realizezi pereţi „verzi”, care să îţi asigure un plus de natură, oxigen şi prospeţime nu doar acum, pe timpul verii, ci permanent. Pentru asta, ai nevoie de un sistem modular, uşor, realizat din cuiburi verticale, care fac posibilă dezvoltarea mai multor plante pe suprafeţe verticale, oferindu-ţi varietate şi libertate în ceea ce priveşte aranjarea lor. Fiecare cuib este făcut dintr-un material special, impermeabil, aşa că obiectele de mobilier şi pereţii vor fi protejaţi de umezeală, condens sau mucegai.

3. Apelează la accesorii textile cu motive exotice. Covoarele, draperiile, lenjeriile de pat, cuverturile, pernele sunt o altă soluţie pe care o poţi lua în calcul dacă vrei să transformi rapid interiorul într-un „colţ” tropical.

4. Mizează pe culoarea verde. Aceasta poate varia de la nuanţele cele mai închise până la cele mai deschise. Pentru ca decorul să nu fie monoton, în completarea verdelui, poţi folosi culori vibrante, precum oranj, galben, roşu, roz, mov etc.

5. Concentrează-te pe materiale naturale. Întrodu în decor obiecte realizate din rafie, împletituri, zambilă de apă şi bambus, care vor aduce mai aproape de tine peisajul fascinantelor păduri ecuatoriale.  


 

Related posts

Ce poti sa faci pentru a crea iluzia de „spatiu” in orice incapere a locuintei tale?

Adina Meyers

Casa moderna, plina de personalitate

Adina Meyers

Ce investitii faci cand te muti intr-o casa noua

Adina Meyers