LifeStyle

30 de motive pentru care românii s-au întors în librării

Pe parcursul a zece ediții de campanie Te aşteptăm în librărie!, Editura Herald a reușit să readucă în atenția publicului fascinanta lume a cărților, stimulând lectura și interesul pentru cărți prin intermediul unor acțiuni desfășurate în librării.

Cu sprijinul celor 90 de librării partenere, care au găzduit anul acesta oferta campaniei formată dintr-o selecție eclectică de 30 de titluri,  am cultivat interesul oamenilor de a veni la librărie, de a răsfoi titluri noi, de a participa la ateliere de dezvoltare personală sau lansări de carte și, mai ales, de a interacționa cu librarii care au avut de oferit incitante recomandări de lectură pentru toate gusturile.

Cărți deschise pentru minți deschise a devenit un slogan care promovează curiozitatea intelectuală și interesul pentru cunoaștere, iar seria de evenimente culturale, derulate în cadrul campaniei, au încurajat oamenii să redescopere plăcerea unor lecturi de calitate în librării și să medieze întâlnirea cu autori și specialiști în diverse domenii.

În cadrul evenimentului de lansare a noutăţilor editoriale apărute în colecţia Pas în doi, la Editura Herald: „Ghidul căsniciei", „Dansul relațiilor", „Dansul furiei", titluri ale cunoscutei autoare Harriet Lerner, care a avut loc la Librăria Humanitas de la Cişmigiu din Bucureşti, în data de 9 august, cititorii prezenţi la eveniment au avut parte de o seară de descoperire şi regăsire a dinamicii vieţii de cuplu.

În Bucureşti, alte două evenimente culturale au suscitat interesul şi au mobilizat cititorii în librării. Miercuri, pe 12 septembrie, la Librăria Cărtureşti Verona, în cadrul lansării cărţiii Introducere în psihotanatologie de Ionel Mohîrţă, am discutat despre una dintre problematicile esenţiale care au frământat omenirea de-a lungul istoriei şi anume procesul morţii.

Cu prilejul lansării în colecţia Arta Regală a titlurilor: „Masoneria şi înţelesul ei tainic", de Walter Leslie Wilmshurst şi „Legendele, miturile si simbolurile Francmasoneriei", de Albert MacKay, care a avut loc la Librăria Humanitas Cişmigiu din Bucureşti, luni, 8 octombrie, s-a discutat despre legende, mituri, simboluri masonice, despre fenomenul Francmasoneriei la nivel naţional şi internaţional.

Totodată, publicul din Braşov a avut ocazia să cunoască mai bine anumite noţiuni din teoriile psihologice și educaționale care ne ajută să avem o bună comunicare și o dinamică armonioasă în relația copil-părinte, la Librăria „Şt. O Iosif”, pe 20 septembrie, cu ocazia lansării volumelor din colecţiile Parentaj şi Mindfulness: „Familia Conştientă" de Shefali Tsabari, și „Pe locuri, fiţi gata…respiraţi", de Carla Naumburg.

Seria evenimentelor culturale din cadrul campaniei naționale „Te aşteptăm în librărie!" a continuat cu Sibiu, la Librăria Humanitas „Constantin Noica”, pe 17 octombrie, unde am lansat o carte de referinţă pentru spiritualitatea creştină, Noaptea întunecată de Sfântul Ioan al Crucii, avându-l ca invitat special pe Părintele Constantin Necula.

La Librăria Bookstory din Cluj Napoca a fost lansată cărtea „Femeia șaman. Istorie, mitologie și șamanism modern", de Octavian Simu, luni, 22 octombrie aici fiind dezbătute subiecte inedite despre statutul femeii în societate, concepția despre lume și viață, ritualurile de vindecare și divinație specifice și nu numai.

Campania „Te aşteptăm în librărie" s-a încheiat pe 2 noiembrie la Timișoara, la Librăria Cartea de Nisip, cu lansarea cărții „Povesti cu o pisică roşie si alte reverii” de Sorin Lucaci și Paul Suciu. Lansarea a fost însoţită și de o expoziție de fotografie.

Prin sprijinul tuturor celor implicați: librari, cititori, parteneri, sponsori, s-a creat o comunitate de oameni care fac un obicei din vizita la librărie, care își invită cu ei familia și prietenii, pentru a  găsi împreună cărţi de citit în orice moment.

Campania s-a bucurat și de sprijinul partenerilor speciali, Herbagen, VivaNatura, Deja Vu Natural și Kaya Print care au contribuit calitativ la succesul proiectului.

Parteneri:  Itsy Bitsy, Realitatea Tv, Gold FM, Radio România Cultural, Bucuresti FM, TANĂNANA, Radio 7, Radio România Cluj, Radio România Timisoara, Radio România Târgu Mures, Radio Iasi, Radio Brasov, TVR Timisoara, Mix TV Brasov, Radio Brasov, Antena 1 Pitesti, Radio 3Net „Florian Pittis”, România Liberă, AdPlayers.ro, Bio Life & Style Expo, 4arte, Agentia de carte, Bookaholic, Bookuria, Bookblog, Bookhub, Booknation, Drumul spre centru, Filme-Cărti, Literatura pe tocuri, Fundatia Calea Victoriei, IQool, LiterNet, Povesti de călătorie, PRwave, Rabbit Media, Gratuitor, Raftul cu idei, România Pozitivă, Serial Readers, Sfatul părintilor, GOKID!, SuntPitic, Trăieste constient, Gazeta de stiri, ZMEU Bucuresti, Andreea Ignat, Belva.ro,  Aventuri în Parenthood, Diana Vijulie, Cărti, Cafea si Tutun, Cinemagia, Shape, Edu-News.

Related posts

2 superproductii pe scena Operei Nationale Bucuresti: „Oedipe” si „Lohegrin

Adina Meyers

Nu te lasa prins in conventional. Surprinde prin Guerrilla Marketing!

Adina Meyers

Duraziv: Vanzarile de vopsele s-au dublat in prima jumatate a acestui an

Adina Meyers