LifeStyle

Grupul Ballet Flamenco Español, într-un spectacol coregrafic de excepție, pentru prima dată, la Sala Palatului

Pe 15 mai, începând cu ora 20:00, Sala Palatului din București va fi gazda unui eveniment extraordinar marca Ballet Flamenco Español.

11 dansatori profesioniști, acompaniați de alți 5 muzicieni desăvârșiți vor cuceri audiența cu un show coregrafic unic, la baza căruia se regăsesc cele mai complexe elemente ale stilului flamenco tradițional îmbinate cu cele moderne. Compania de balet formată din soliști ai celor mai bune trupe de flamenco din lume, condusă de celebrul coregraf Tito Osuna, a fost inființată cu scopul de a arăta lumii întregi ce înseamnă atât dansul spaniol clasic, cât și cel flamenco, stiluri care sunt deseori confundate.

 

Spectacolul care va fi prezentat peste numai câteva zile la Sala Palatului din București, va fi structurat în trei părți, fiecare având rolul de a prezenta o altă latură a dansului spaniol. Prima parte  – Bolero de  Ravel reprezintă o fuziune între dansul clasic spaniol și flamenco. Un stil studiat în detaliu, în care predomină forța, schimbările de ritm și jocul de lumini. În cea de-a doua parte – Zapateado de Mozart, interpretată de doi dintre membrii soliști, va fi redată bogăția accentelor muzicale, contratimpii și sincopele specifice unei atmosfere de reverie. Ultima parte a spectacolului, se intitulează Flamenco in Live. Coregrafia este inspirată de uniunea unor elemente absolut necesare în flamenco, natura estetică și expresivitatea. Acestea au puterea de a transmite esența pură a dansului flamenco. În această parte a spectacolului vor fi prezentate momente în care predomină vivacitatea și ritmul alert,  precum și îmbinarea armonioasă a elementelor tradiționale cu cele moderne, într-o poveste plină de pasiune, veselie și emoție. Acesta este momentul în care flamenco apare exact așa cum este: o poezie a grației și virtuozității mișcării picioarelor, un dans al fericirii și bucuriei.

 

Tito Osuna face parte dintr-o familie dedicată artei. Încă din copilărie a studiat pianul, harpa și baletul clasic. De asemenea, a studiat design de lumini și a colaborat cu numeroase companii de balet precum Baletul Maya Plisetskaya, Baletul Julio Bocca, Baletul din Munich, Baletul din Sofia, Baletul Național din Cuba și nu numai. A călătorit prin toată lumea și făcut parte din proiecte care au adus mii de spectatori în cele mai mari săli de spectacol ale lumii.

Biletele pentru spectacolul Ballet Flamenco Español sunt disponibile atât online pe www.ticketnet.ro, www.eventim.ro, www.iabilet.ro, www.bilet.ro www.starticket.ro , www.blt.ro,  cât și la punctele de vânzare ale agențiilor și la casa de bilete a Sălii Palatului.

Biletele pot fi achiziționate la prețuri variabile în funcție de categoria de loc, după cum urmează:  VIP – 195 lei/bilet, Cat I – 150 lei/bilet, Cat II – 130 lei/bilet, Cat III – 80 lei/bilet și Cat IV – 50 lei/bilet . Persoanele intresate pot profita de ultimele reduceri la bilete, accesând www.ticketnet.ro.

Related posts

Geometria din garderoba

Adina Meyers

Beneficiile colectării selective în companii

Adina Meyers

Astra Film Festival Sibiu anunță selecția oficială pentru ediția 2018

Adina Meyers