Amenajari Exterioare Balcon si terasa

Fitness intr-un spatiu cu design vizionar

Laboratorul de arhitectura semneaza designul si executia unui nou studio de electrostimulare musculara creat in regim de franciza internationala, care se descrie prin minimalism, confort, design vizionar si eficienta.

Ideea de la care s-a plecat a fost realizarea unui studio de fitness pilot, cu suprafata de 70m2 . Conceptul de baza propune o suprafata redusa, de aici si necesitatea unei gandiri eficiente unde elementele functionale obligatorii, sunt acompaniate de o serie de elemente de design, de atmosfera. Spatiul a fost creat intr-o maniera flexibila, astfel incat sa poata fi replicat in orice suprafata dreptunghiulara de 70 m2 .

Designul proiectului scoate in evidenta un mix surprinzator de forme fluide, pe un fundal minimalist, utilizand combinatii de elemente naturale precum lemn, piatra si plante de interior alaturate materialelor high-tech precum rasina epoxidica sau Corianul.

In directa relatie cu dorintele beneficiarului si cu atentie la viitorul client al studioului s-a dorit oferirea de servicii de inalta calitate intr-un mediu atractiv, in care designul interior sa reflecte acelasi standard.

Studioul este impartit in zona de primire – cu receptie, bar si zona de networking/lounge, zona de workout si zona de improspatare (vestiare, make-up, dusuri si toalete). Fiecare dintre aceste spatii au fost concepute pentru a creea o atmosfera confortabila cu atentie asupra detaliilor, calitatii si designului. Mobilierul este integral realizat la comanda, gandit modular, astfel incat se poate asambla, dezasambla si transporta in orice loc.

Un rol important in sublinierea elementelor de design a fost mixul de scafe cu lumini indirecte, calde, evidentiat prin detalii de imbinare ce dau senzatia de plutire, spatiu, dinamism.

Nuantele utilizate sunt alb, gri si turcoaz, acesta din urma fiind pata de culoare din amenajare regasita in lumini si in anumite piese cheie de mobilier cum ar fi: stander costume, dulapuri vestiar, etajere make-up room.

1. Zona de primire – este pozitionata la intrare si este alcatuita dintr-o singura piesa de mobilier ce uneste receptia, barul, zona de lounge. Aceasta se desfasoara pe fundalul unor sectiuni lamelare din fag, realizate prin intermediul fabricatiei digitale si designului parametric cu forme fluide, neregulate. Jocul sectiunilor are puncte definitorii de inaltime si adancime, fiind gandite corelat cu forma curbelor corpului uman.

Piesa propriu-zisa a receptiei este executata din MDF vopsit in culoare alba, ce se transforma in loc de asteptare. Elementele pentru sezut sunt marcate de acelasi fag ca sectiunile lamelare.

Plantele de interior au fost propuse ca accesorii de design, dar in acelasi timp li se atribuie o alta conotatie, la nivel energetic: inspira, imbunatatesc sanatatea, ridica moralul, creeaza o stare de bine angajatilor si clientilor, rezultand un spatiu productiv.

2. Zona de workout – reprezinta cel de-al doilea element cheie al studioului. Aceasta evidentiaza acelasi tip de curbe ca peretele frontal, confectionate din material cu tranparente, pe fundal contrastant imprimat cu mesaje motivationale.

3. Zona de improspatare (vestiare, make-up, dusuri si toalete). Scopul principal al acestei zone este acela de a relaxa, iar materialele sunt principalele elemente care transmit acest lucru: piatra naturala – travertin de culoare bej, obiecte sanitare albe, rasina epoxidica pentru pardoseala, a fost aleasa pentru aspectul sau dar si pentru calitati, precum rezistenta si duritatea mare, suprafata sa lucioasa usurand curatarea si decontaminarea.

Laboratorul de arhitectura este un birou de arhitectura ce propune o VIZIUNE diferita cu ajutorul DESIGNULUI. Munca tinerilor arhitecti este ghidata in fiecare zi de frumusete si toate detaliile ei, de forma, geometrie, evolutie, revolutie, oameni, filosofie, hedonism, arta, istorie, soare si mult umor.

Printre proiectele realizate de catre echipa Laboratorului precum se numara Centrul de Arta si Inovatie Phillips si clinica medicala Izvoarele, aflata acum in constructie. Un proiect de suflet al echipei Laboratorului este si scoala de design computational Parametrica [digi fab school], ce organizeaza cursuri si workshopuri cu impact international.  

Related posts

O gradina care infloreste si iarna

Adina Meyers

Cum te poti bucura de intimitate in curte

Adina Meyers

3 idei de design pentru amenajarea unei terase unice și confortabile  

Adina Meyers