LifeStyle

Concert de zile mari: AMEDEO MINGHI și GABRIEL COTABIȚĂ, la Sala Palatului, pe 4 aprilie 2017

AMEDEO MINGHI, cantautorul italian de mare succes, a cărui personalitate puternică, modelată simultan de acea sensibilitate aparte, întâlnită în compoziţiile romantice și în maniera interpretativă caldă, va da glas ideilor muzicale adunate de-a lungul celor 50 de ani de activitate artistică, în primul său concert pe scena Sălii Palatului din București, ce va avea loc pe 4 aprilie 2017, începând cu ora 19:30.

În deschiderea spectacolului de la București, GABRIEL COTABIȚĂ va încânta audiența cu piesele sale celebre „Noapte albastră”, ”Raiul e pe pământ”, ”Domnișoara nu pleca” sau „Dacă n-ai iubi”, dar și cu melodii din repertoriul său acutal. Cei doi artiști vor fi acompaniați de instrumentiștii orchestrei ANDREI TUDOR BAND, ce garantează cu atmosfera unei seri de excepție!

Onorat de invitația organizatorilor, Gabriel Cotabiță a transmis următorul mesaj:

” Dragi prieteni,

Mă bucur să vă pot anunța ceva de-a dreptul măgulitor. Am fost invitat să cânt în deschiderea concertului unui mare artist italian, Amedeo Minghi. Poate numele nu prea vă e cunoscut dar, la o simplă căutare pe YouTube, veți descoperi un repertoriu impresionant, pe care, cu siguranță îl veți recunoaște. Mă bucur că prietenul meu Joey de Alvare, m-a invitat să fiu opening act, pentru acest mare cantautor. Vă aștept, la început de aprilie,  la această întâlnire cu un mare artist”.

Concertul artistului Amedeo Minghi de la București face parte din turneul internațional de promovare al materialului discografic, intitulat ”La Busola E Il Cuore”, lansat în luna octombrie 2016, sub egida Sony Music. Ediția de colecție a proiectului, lansat în urma cu cateva luni, conține trei discuri concepute cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate artistică.

Cunoscut românilor în special pentru interpretarea deosebită a melodiei "Ricordi Del Cuore", coloana sonoră a telenovelei de succes "Edera", Amedeo Minghi va adăuga în playlist-ul concertului de la Sala Palatului, atât melodiile sale de succes care au intrat în istoria muzicii ușoare italiene, cât și piesele cântate de-a lungul timpului la edițiile festivalului cantecului italian ”Sanremo”. Cu siguranță, toți melomanii nostalgici vor fredona refrenele melodiilor legendare ”Cantare e D'amore”,  ”Nené”, ”Notte bella magnifica”, ”Vattene Amore”, ”Vita mia”, s.m.a., în concertul de la București.

Amedeo Minghi și-a început cariera de muzician, cântăreț și compozitor la începutul anilor '60 , iar pe parcursul celor cinci decade a atins culmile gloriei cu melodii excepționale adunate într-un portofoliu ce cuprinde peste 30 de albume, 20 de hit-uri, 5 DVD-uri și coloane sonore  pentru 9 filme de ficțiune, 2 drame, dar si distincții notabile, cum ar fi ”Ordinul de Merit al Republicii Italiene”, sau trofee și premii muzicale recunoscute la nivel mondial.

Toate acestea au contribuit la un parcurs artistic fulminant, însă Amedeo Minghi și-a dobândit popularitatea prin naturalețe, simplitate și sinceritate, afișate la fiecare apariție pe scenă, în prezența spectatorilor. A devenit foarte iubit și a intrat în inimile oamenilor datorită talentului desăvârșit de a compune texte valoroase, de a le interpreta în stil magnific, dar și pentru felul său de a cânta despre iubire, sentiment unic ce creează punți de legatură între oameni, creează conexiuni și prietenii de o viață.

Biletele pentru concertul Amedeo Minghi se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro, în reţeaua fizică iabilet.ro (www.iabilet.ro/retea – Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (langa casa de bilelete Metrorex), Magazinele Uman , IQ BOX – Telekom, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara) și la casa de bilete a Sălii Palatului. Prețurile acestora variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează:  Cat.3 – 80 lei, Cat.2 – 120 lei, Cat.1 – 160 lei,  VIP – 200 lei și Golden VIP – 250 lei.  

Related posts

„Dinspre meleaguri prietenoase”- piese rare scoase la licitatia Goldart

Adina Meyers

Shan’shi – Foarte simplu, foarte asiatic!

Adina Meyers

Covoare unicat din piele si blanuri naturale

Adina Meyers