LifeStyle

Cel mai în vogă artist al momentului vine in România!

Maître Gims, artistul congolez care a dat peste cap topurile muzicale din întreaga lume, vine pentru prima dată în România!  Pe 22 iunie, la Arenele Romane, vom avea parte de un super show în care hiturile ”Bella” și ”Mi Gna”, ascultate pe toate radiourile și în toate cluburile din România vor fi vedetele serii.

Autor, compozitor, producător și cântăreț, Gims provine dintr-o familie de muzicieni. Tatăl și unul dintre frati fac parte din câte un band, iar ceilalti doi frati ai săi sunt rapperi pe cont propriu.

Pe numele lui real Gandhi Djuna, Maître Gims s-a născut pe 6 mai 1986 în Kinshasa, Republica Democrată Congo, însă la vârsta de 2 ani s-a mutat cu familia la Paris și și-a început cariera muzicală încă din liceu, alături de trupa Sexion d'Assaut, moment în care și-a luat și numele Maître Gims.
La fel ca și în muzică, s-a mișcat foarte repede și în viața personală. S-a însurat foarte tânăr, are 4 copii, propria linie vestimentara, Vortex, și propriul label, MMC afiliat la Universal Music Franța, unde produce deja câțiva artiști aflați la început de drum.

Pe lângă multiplele colaborări cu nume importante din Franța, Gims a lansat până acum 3 albume proprii: "Subliminal" (2013), "Mon coeur avait raison" (2015) și "La Ceinture Noire" (2018).

Single-ul "Bella" a fost nominalizat la categoriile Cea mai bună piesă și Cel mai bun videoclip la World Music Awards 2014 și a stat în top Billboard timp de 18 săptămâni.

Cea mai recentă apariție discografică, ”La Ceinture Noire” (2018) include super hitul difuzat în întreaga lume, "Mi Gna", un feat. cu DJ-ul armean american Super Sako și cu Hayko, cel care a câștigătat Eurovision 2007.

Piesa are peste 100 milioane de vizualizări pe youtube doar pe canalul oficial și este, fara-ndoiala, hitul acestei veri.

Prin urmare, pe 22 iunie, toti iubitorii de cluburi si de dans din România, au ocazia să rupă ringul în fața scenei de la Arenele Romane, pe combinații de ritmuri de rumba congoleză cu iz balcanic, mixate cu hip-hop franțuzesc. Biletele se găsesc în rețeaua Eventim și aici:  https://bit.ly/2GNEojC

Evenimentul este organizat de MGM Booking și Carpathia International Events și comunicat de HTag PR.

 

 

Related posts

Cum pui două simptome ale răcelii la respect? Cu HerbalSept Duo

Adina Meyers

Uvertura, primul mall din Botosani

Adina Meyers

Balansoare, hamace, taverna si un yacht – elemente creative in noul spatiu de birouri Zitec din Phoenix Tower

Adina Meyers