Home Practic

Aspiratorul Kirby, cel mai bun aliat împotriva acarienilor. Vezi părerile specialiștilor

Acarienii sunt printre cei mai mari alergeni prezenți în locuințele oamenilor. Aceste microorganisme nu se pot observa cu ochiul liber, însă ele există și pot cauza serioase probleme de sănătate. 

Ei sunt un pericol invizibil pentru sănătate, prezența lor în locuințe însemnând în esență, un mediu nesănătos pentru familie. Chiar dacă nu îi putem observa, contactul cu aceste organisme parazite ne afectează viața, ei având puterea de a ne sensibiliza organismul. Ei au nevoie de un mediu umed și cald, de aceea îi întâlnim în locuințele noastre, fiind locul ideal unde se pot dezvolta și înmulți.

Este clar că expunerea la acarieni ne face să devenim vulnerabili la afecțiuni, de aceea este prioritar să aplicăm toate soluțiile pe care le avem la îndemână pentru a-i elimina.

Din fericire, înlăturarea acestor organisme parazite nu este deloc o misiune dificilă. Eliminarea acarienilor implică o atenție mai mare asupra procesului de igienizare al casei, cu focus asupra zonelor preferate de aceștia (saltea, așternuturi, covoare, etc.).

Ce sunt acarienii și cum ne afectează ei sănătatea?

Acarienii sunt organisme microscopice, din categoria arahnidelor (prezintă un aspect similar cu păianjenii) și au dimensiuni între 0,08-1mm. Există foarte multe specii de acarieni care se dezvoltă pe plante, în sol sau ca organisme parazite ale animalelor. 

În locuințele noastre ne confruntăm cu acarienii de praf, ei regăsindu-se cu în zonele cu mediu cald și umed. Această specie de acarieni se hrănește cu elementele organice existente în praful domestic (celule moarte ale pielii, sebum etc.).

Zonele cele mai iubite de acarieni sunt cele neaerisite, fără contact cu lumina naturală. Prin urmare, acarienii se pot regăsi pe:

Saltele;

Așternuturi de pat, perne;

Covoare;

Tapițerie de canapele;

În spații afectate de igrasie;

Draperii și perdele;

Filtrele din aparatul de aer conditionat;

Mobilier;

Jucării de pluș.

Însă, cu precădere patul reprezintă mediul perfect pentru acești paraziți, fiind locul cu umiditate crescută. Temperatura ideală pentru ei se regăsește în 20-25°C.

În comparație cu alte tipuri de paraziți, acarienii nu înțeapă sau mușcă. Ei sunt periculoși prin excrementele lor, acestea generând anumite probleme de sănătate. Cei mai afectați în acest caz sunt oamenii cu imunitate scăzută, ei fiind vulnerabili la alergii. 

De reținut că nu acarienii generează reacții alergice, ci excrementele lor, ele fiind alcătuite din proteine alergice.

Prezența acestora afectează persoanele sensibile, cu o imunitate scăzută, ele putând să se confrunte cu:

  • Afecțiuni de piele (iritații, dermatită atopică, eczeme etc.);
  • Dificultăți de respirație, dureri în piept;
  • Rinită alergică;
  • Rinoree;
  • Tulburări de somn, pe fondul tusei sau senzației de mâncărime la nivelul feței.

După cum putem observa, problemele de sănătate pe care le determină acarienii nu sunt deloc de neglijat. Din acest motiv, trebuie să acordăm o mai mare importanță igienizării în locuință, având astfel certitudinea unui ambient sănătos și prielnic pentru bunăstarea noastră fizică și psihică.

Cum putem scăpa sigur și eficient de acarieni?

Prezența acarienilor în locuință ridică fără discuție numeroase probleme. Sunt situații în care nici nu ne dăm seama de impactul pe care ei îl generează la nivelul sănătății noastre. De cele mai multe ori, devenim conștienți de complexitatea situației, de abia în momentul în care ne confruntăm cu alergii sau alte simptome. 

Inevitabil, intervin întrebări de tipul Cum scap de acarieni?,Cum pot să asigur o igienizare corectă?, Ce soluții se dovedesc eficiente împotriva acarienilor? și lista de întrebări poate continua.

Tot ce trebuie să facem pentru a scăpa de aceste organisme parazite este să efectuăm o curățenie cât mai riguroasă, mai ales în locurile preferate de acestea. În acest context, cel mai bun aliat împotriva acarienilor este aspiratorul Kirby. 

Ce spun specialiștii despre performanțele aspiratorului Kirby?

Cu toții am auzit de acest sistem excepțional de curățenie, dezvoltat să răspundă celor mai complexe nevoi privind igienizarea în locuință și nu numai. 

Prin ce este diferit aspiratorul Kirby? Ei bine, Kirby este în esență un sistem bazat pe o tehnologie inovatoare, care permite transformarea lui în 12 dispozitive de curățenie, fiecare răspunzând unui scop bine definit. Practic, avem la dispoziție toate instrumentele necesare unui proces de curățare profesională într-un singur aparat. 

Cu ajutorul acestui sistem performant și rezistent vom putea realiza eficient numeroase activități, economisind timp și bani, în final obținând excelența în curățenie și igienizare.

Acarienii – Inamicul invizibil din locuință, înlăturat cu aspiratorul Kirby

Aspiratorul Kirby se dovedește a fi cel mai bun aliat împotriva acarienilor. Cum este posibil? Ei bine, el este proiectat să optimizeze procesul de curățenie, înlăturând orice alergen.

În situația acarienilor, dar și a altor tipuri de alergeni, sistemul Kirby îți va fi de mare ajutor în:

  • Igienizarea saltelelor;
  • Spălarea și curățarea în profunzime a covoarelor a tapițeriei;
  • Eliminarea părului de animale, a prafului și a murdăriei de pe orice tip de suprafață;
  • Îmbunătățirea calității aerului.

Utilizând aspiratorul Kirby cu peria specială anti-acarieni vei efectua o curățare în profunzime a saltelei. 

Datorită tehnologiei MicroAllergen, Kirby absoarbe particulele alergene, asigurând o igienizare optimă a oricărei suprafețe. 

După cum știm deja, locurile preferate ale acarienilor sunt salteaua patului și canapeaua, ele oferind climatul propice pentru înmulțirea lor. Însă, cu ajutorul aspiratorului cu peria rotativă vei putea combate simplu și eficient acarieni.

Cu o mare utilitate în acest context sunt și sacii Kirby, elemente cheie ale tehnologiei HEPA. Ei sunt proiectați în vederea colectării prafului și a murdăriei de pe covoare, tapițerie sau suprafețele dure din locuință, înlăturând riscul de revenire aalergenilor.

În plus, datorită sistemului de filtrare Kirby Micron Magic HEPA care captează alergenii, calitatea aerului este îmbunătățită semnificativ, acesta devenind mult mai curat și proaspăt. 

De asemenea, important în acest caz este și menținerea umidității la un nivel optim, minimizând astfel riscul de dezvoltare a acarienilor de praf.

Prin urmare, cel mai mare sprijin în combaterea acarienilor din locuință îl oferă aspiratorul Kirby.

Dacă încă ai îndoieli cu privire la performanțele pe care le oferă acest produs inovator, ai posibilitatea de a participa la o demonstrație gratuită chiar la tine acasă. Doar printr-o experiență Kirby te poți convinge 100% de produs și performanțele furnizate.

Aceste aspiratoare Kirby sunt vândute doar de distribuitori autorizați, fiind efectuate demonstrații la domiciliu. Doar așa vei avea certitudinea obținerii unui sistem Kirby autentic, împreună cu beneficiile extra oferite de companie (revizie gratuită, asistență tehnică personalizată etc.).

Ai grijă de sănătatea ta și a familiei cu aspiratorul Kirby, aliatul tău numărul 1 în curățenia și igienizarea locuinței!

Related posts

Dormitorul, oaza ta de liniște: trucuri și idei

Adina Meyers

Rețetă Zaalouk: salată marocană de vinete și roșii

Adina Meyers

Accesorii in bucatarie pentru ca servirea si gatitul sa devina placere

Adina Meyers