Amenajarea grădinii nu este o sarcină chiar atât de simplă cum pare. Sunt mai multe aspecte de care trebuie să ții cont, iar provocările pot fi foarte mari, mai ales dacă ai o curte mică sau cu o formă neregulată. Totuși, există soluții pe care le poți aplica sau din care te poți inspira, ca să poți amenaja și tu o grădină frumoasă și modernă. Pentru asta ai nevoie de puțină inspirație și de materiale de calitate. Îți prezentăm în acest articol câteva idei de amenajare grădină care îți vor fi cu siguranță utile.
Amenajează un foișor sau o terasă
Ce-ar fi o grădină frumoasă fără o terasă sau un foișor unde să iei masa alături de familie și de prieteni? Dacă ai o curte spațioasă și un buget generos, poți construi un mic foișor, pe care să-l amenajezi cu masă și scaune sau fotolii. În schimb, dacă grădina ta este mai mică, atunci poți construi o terasă lângă casă, unde să instalezi un mic mobilier special pentru exterior. Cel din ratan este ideal, însă, dacă ai un buget foarte limitat, poți folosi și scaune din plastic.
Indiferent de dimensiunea ei, terasa trebuie să fie amenajată pe o zonă pavată cu dale speciale / cu suprafata plana. Poți alege orice model și culoare dorești, de asemenea ai o mare libertate în alegerea materialelor, pentru că există dale din beton, din cărămidă sau din piatră. Trebuie să te asiguri însă că alegi un material de calitate, care nu doar să arate bine, ci să fie și foarte rezistent în timp.
Construiește alei pietonale
Un alt aspect foarte important în amenajarea grădinii este pavarea aleilor pietonale. Acestea vor delimita mai multe zone din curte, având o funcție estetică importantă, dar și una practică, pentru că îți vor ușura deplasarea prin grădină. Îți recomandăm să realizezi alei din pavele vibropresate, care sunt rezistente în timp și disponibile într-o gamă foarte variată de modele, texturi și culori, fiind foarte ușor de integrat în orice design. Te poți inspira din diferite modele de alei din curte ( link la https://elis.ro/pavele-si-dale-premium-2 ) care sunt prezentate în reviste sau pe site-uri de specialitate, astfel încât să găsești un design potrivit cu amenajarea pe care ți-o dorești.
Indiferent de dimensiunea grădinii tale, ar fi bine să construiești mai multe alei, care să facă legătura între diferite zone:
● De la poartă spre intrarea în casă
● În zona terasei sau a foișorului
● De la terasă spre locul de grătar sau spre diferite zone din grădină, astfel încât să poți îngriji fără probleme florile și pomii din curte
● De la poartă spre locul de parcare și apoi spre intrarea în casă. Perimetral, in jurul casei
Folosește borduri
Aleile pavate trebuie să fie mărginite cu borduri speciale, alese în aceeași culoare cu pavelele sau în culori diferite, pentru contrast. Bordurile vor delimita frumos aleile de zona cu gazon sau cu arbuști. Poți alege o bordură cilindrică foarte frumoasă și practică, dar există și alte modele, astfel încât vei găsi cu siguranță un produs care să fie pe gustul tău.
La fel ca în cazul pavelelor, bordurile pot fi realizate din diferite materiale: din beton, din lemn sau piatră. Din punct de vedere al formei, bordurile pot fi rotunde, semirotunde, dreptunghiulare sau ascuțite??. Bordurile din lemn trebuie să fie tratate cu o substanță specială de protecție înainte de a fi montate. În schimb, cele din beton sunt mai rezistente și mai ușor de întreținut, pentru că nu sunt afectate de condițiile atmosferice și nu se deteriorează prea ușor.
Ideile prezentate în acest articol sunt ușor de aplicat și de personalizat, în funcție de preferințe, de bugetul disponibil și de stilul în care va fi amenajată grădina.