Dieta ketogenică devine din ce în ce mai cunoscută în ultimul timp, însă e bine de știut că aceasta nu este o dietă ușor de ținut. Pentru cei neinițiați, dieta keto poate veni la pachet cu unele inconveniente. Iată ce trebuie să aveți în vedere dacă țineți pentru prima dată dieta ketogenică.
De unde vine denumirea?
Dieta keto se bazează pe un consum crescut de grăsimi sănătoase și proteine, în detrimentul carbohidraților. Denumirea acestei diete provine de la principiul ei de funcționare. „Keto” se referă la faptul că dieta determină apariția cetozei, un fenomen natural care are loc în organism atunci când principala sursă de energie provine de la grăsimi. Organismul produce mici molecule numite cetone sau corpi cetonici, care sunt folosiți pe post de energie în locul glucozei.
Când se consumă carbohidrați, organismul produce glucoză ca sursă de energie. Dar când elimini din alimentație zahărul, pâinea și produsele de patiserie, iar în schimb crești consumul de grăsimi și proteine, creierul declanșează procesul de cetoză.
Atunci când urmezi o dietă ketogenică, tot organismul își schimbă sursa de energie de la glucoză (pentru că nu mai are acces la carbohidrați) la cetone și funcționează aproape integral pe bază de grăsimi și proteine. Slăbirea se produce prin faptul că, în lipsa glucidelor, organismul începe să ardă din depozitele de grăsimi.
Perioada de adaptare a organismului
Dieta keto începe cu două săptămâni în care organismul se adaptează la modul de ardere a grăsimilor. În această etapă se vor consuma aproximativ 1.500 de calorii pe zi, repartizate în patru mese pe zi. Pentru a intra în procesul de cetoză este foarte important să cât mai puțini carbohidrați – între 50 și 20 de grame pe zi. Deși ai restricții în privința glucidelor, poți alege dintre următoarele alimente:
- Carne – pui, curcan, rață, vită, porc, miel, pește, fructe de mare
- Lactate – lapte, iaurt, smântână, cașcaval, brânză
- Ouă
- Grăsimi – ulei de măsline, ulei de cocos, ulei de rapiță, unt
- Avocado
- Nuci
- Semințe
- Unt de arahide
- Legume – spanac, salată verde, varză, broccoli, conopidă, castraveți, fasole verde, ceapă, usturoi, ceapă verde, ridichi, ciuperci, dovlecei
- Condimente și plante aromatice
- Fructe – mere, fructe de pădure, ananas, lămâi, portocale, merișoare
- Cafea, ceai fără zahăr
Sunt complet interzise:
- Zahărul de orice fel, inclusiv mierea și siropul de arțar
- Sarea
- Produsele pe bază de cereale: pâine, paste, orez, mamaligă, patiserie, prăjituri
- Quinoa, hrișcă, ovăz, bulgur, porumb
- Cartofi, inclusiv cartofi dulci
- Grăsimi trans, margarină
- Banane, struguri
- Băuturi alcoolice
În faza de atac este posibil să nu slăbești foarte mult, dar în faza de menținere, care poate dura până la o lună, poți slăbi între 0,5 și 1 kg pe zi. Este o dietă care nu promovează înfometarea și nu trebuie să reduci numărul de calorii consumate, pentru că riști să îți dezechilibrezi organismul.
Dieta ketogenică este eficientă dacă vrei să slăbești, contribuie la creșterea masei musculare, stimulează energia fizică. În plus, sunt studii care arată că prin declanșarea procesului de cetoză pot fi ameliorate afecțiuni neurologice precum epilepsia, depresia, scleroza multiplă.
Atenție la riscuri!
Această dietă este însoțită și de anumite riscuri:
- Aport scăzut de fibre – pentru că lipsesc cerealele, unele legume și fructe
- Creșterea acidității – alimentele bogate în proteine și grăsimi au un pH acid, ducând la dezechilibrul acido-bazic al organismului
- Dezechilibre tiroidiene și hormonale în cazul femeilor
Pentru a limita aceste riscuri, este foarte important să consumi cel puțin 2,5 litri de apă pe zi. Consumă din belșug legume verzi și altele permise în dietă, precum și fructe de pădure, citrice.
Dieta keto poate fi urmată de majoritatea persoanelor care au exces ponderal, dar se recomandă consultul medicului dacă suferi de diabet, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, boli renale, boli digestive, cancer de colon în antecedent.
Mai multe informaţii şi subiecte despre sănătate citiţi pe site-urile MamiSiCopilul.ro, Cancer360.ro si SfaturiMedicale.ro – platforme de informare şi educaţie pentru sănătate dezvoltate de GTS Solution.
Despre GTS Solution
GTS Solution este unul dintre principalii furnizori de servicii şi soluţii pentru piaţa farmaceutică din România.
Misiunea GTS Solution este de a contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a stării de sănătate a pacienţilor, prin promovarea unor produse farmaceutice şi servicii de înaltă calitate.