În acord cu arhitectura minimalistă a casei, grădina amenajată de inginerul horticol Carmen Uscoiu păstrează un aspect simplu, ordonat, menit să-i relaxeze vizual şi mental pe beneficiarii săi. Multitudinea de flori şi varietatea de plante folosite asigură dinamism şi culoare acestui spaţiu exterior.

Situată în comuna Voluntari, într-un complex de case cu design contemporan, proprietatea beneficiază de un teren cu suprafaţa de aproximativ 300 de metri pătraţi, cea mai mare parte a grădinii fiind dispusă în faţa locuinţei.

Amenajarea curţii, proiectată de către inginerul horticol Carmen Uscoiu şi executată de Util Garden, s-a făcut în etape. Astfel, zona din spatele casei şi jardinierele mobile au fost realizate în toamna anului trecut, iar partea din faţă a fost amenajată în primăvara acestui an.

„În momentul în care am preluat proiectul, grădina era simplă: avea un teren uşor denivelat, pe care creşteau un amestec de trifoi, gazon şi buruieni, doi pomi şi un gard viu de Ligustrum cu frunze doar pe vârf.”


Proprietarii şi-au dorit o grădină cu aspect minimalist, cu zone liniare care să completeze frumos arhitectura casei, cu grădiniţe de flori amplasate lângă terasă şi un spaţiu de relaxare în jurul focului.

Pentru a facilita accesul de jur-împrejurul imobilului, peisagistul a conceput o alee de circulaţie din spărtură de marmură albă, ce se continuă în partea din faţă cu o terasă placată cu deck.

Zona de flori a fost gândită în funcţie de condiţiile de expunere la soare, de curenţii de aer şi de efectul estetic. Astfel, inginerul horticol a creat o combinaţie discretă de forme de coroane şi colorit de frunze şi flori. „Am folosit conifere cu formă spiralată, plante cu frunze bicolore (Eonymus), plante cu frunze roşii (Acer şi Berberis) sau lucioase (Mahonia), dar şi plante cu flori decorative, precum hortensia, garofiţe, lupin sau degeţel.”

Spaţiul din faţa casei a fost compartimentat în mici grădini cu flori şi zone cu gazon şi copaci. În acest sens, au fost realizate două chenare dreptunghiulare, puţin mai înălţate decât restul curţii, sădite cu gazon şi arbori de Acer Globossum. Chiar în faţa terasei, două grădiniţe cu flori multicolore încadrează stânga-dreapta zona de vatră.

Legătura între exteriorul proprietăţii şi locuinţă se face printr-o alee cu dale din granit, mărginită pe o parte de un aliniament de spărtură de marmură şi flori de piatră, iar pe cealaltă – de graminee de tipul Festuca; către gard, gazdele noastre au dorit o zonă cu căpşuni.

Pentru a avea legume proaspete din propria grădină, proprietarul a solicitat şi o zonă în care să-şi cultive singur răsaduri. O astfel de parcelă ar fi stricat aspectul estetic al amenajării exterioare şi ar fi luat din spaţiul alocat florilor sau gazonului. Soluţia găsită de peisagist a constat în realizarea unor jardiniere înalte, din lemn, prevăzute cu rotile, pentru a putea fi mutate, în care proprietarul creşte salată, ridichi, plante aromate şi verdeaţă pentru gătit.

Foto: Antonio Cioarek

Related posts

Ambasadorul Germaniei ne prezinta gradina sa

Adina Meyers

Gradina familiei Turcu-Brancu

Adina Meyers

De ce să începi o afacere în domeniul comercializării si montajului pavajelor?

Adina Meyers