Amenajari Interioare

Despre importanta unui umidificator in perioada sezonului rece

Calitatea aerului are un impact direct asupra sanatatii noastre, iar efectele le resimtim mai ales atunci cand suferim de pe urma unor alergii. Acest lucru este valabil si in ceea ce priveste nivelul de umiditate din aer, care atunci cand este fie prea scazut, fie prea ridicat creeaza un disconfort destul de accentuat.

In timpul sezonului rece printre problemele cu care ne putem confrunta, pe langa temperaturile mici, se numara si nivelul foarte scazut al umiditatii aerului din locuinta noastra. Acest lucru se intampla din cauza caloriferelor sau sobei (daca stam la casa) care ne ofera caldura, ele uscand aerul, ceea ce va crea automat un disconfort, dupa cum spuneam, mai ales persoanelor alergice sau care sufera de anumite afectiuni la nivelul nasului.

Ce putem face pentru a ne putea bucura de confort in locuinta noastra si atunci cand afara este frig, iar aerul tinde sa fie uscat? Avem mai multe solutii la dispozitie, insa printre cele mai uzitate se numara amplasarea in camera a unui umidificator.

Care sunt beneficiile de care ne vom putea bucura in urma folosirii umidificatorului? In primul rand amelioreaza simptomele anumitor afectiuni, ca de exemplu sinuzita. Asadar, un astfel de aparat iti va fi de un real ajutor daca suferi de congestii nazale si sinuzita. Pe langa asta, se va accelera chiar si vindecarea, iar aici nu ne referim doar la afectiunile mentionate anterior, ci inclusiv la raceli si alergii. Intensitatea sforaitului va scadea si ea daca suferim din cauza sa.

Un alt avantaj oferit de umidificator este acela ca ajuta sa ne mentinem pielea tanara. Stim cu totii ca pielea uscata imbatraneste mult mai repede decat atunci cand ea este hidratata in mod corespunzator.

Acum ca am aratat cat de multe avantaje ofera un astfel de aparat cel mai probabil vrei sa stii si cum il alegi pe cel mai bun, nu-i asa?

Pentru inceput trebuie sa stii ca exista mai multe tipuri de umidificatoare, si anume: cu aer rece (in timpul procesului de umidificare acestea nu incalzesc aerului si de obicei functioneaza prin pulverizarea unui jet fin de apa), cu aer cald (recomandat a fi folosit in special in timpul sezonului rece, iar asta pentru ca apa din interior este adusa la o temperatura ridicata care permite transformarea sa in abur care este dispersat in camera), cu ultrasunete (apa este transformata in particule mici folosind o tehnologie bazata pe ultrasunete) si cu ionizator (care au in plus un filtru de ionizare, acesta avand rolul de a reduce numarul de particule de praf din aerul respirat).

Dupa ce ne-am hotarat asupra tipului de umidificator pe care vrem sa il cumparam urmatorul pas este sa ne uitam la capacitatea de umidificare, adica volumul total al incaperii pe care il poate acoperi acesta (vom tine evident cont de cat de mare este camera noastra).

Capacitatea rezervorului este si ea importanta, iar asta pentru ca nu vrei sa te trezesti in mijlocul noptii si sa constati ca rezervorul trebuie reumplut cu apa. Noi iti recomandam sa alegi un model care sa reziste macar 12 ore intre umplerile cu apa.

 

 

Related posts

Designul, o constanta variabila

Adina Meyers

10 idei de tapet pentru un dormitor cosy

Adina Meyers

Cum iti poti decora casa cu opere de arta

Adina Meyers