Multe dintre apartamentele din Romania nu sunt deloc unele spatioase, iar in multe situatii simtim ca ne „sufocam” din cauza asta. Desigur, apartamentele mici nu sunt singurele responsabile aici, iar asta pentru ca un rol important este jucat mai ales de modul in care noi stim sa le amenajam (sau nu).

Nu putine au fost situatiile in care o locuinta foarte mica lasa impresia de spatiu aerisit si foarte bine compartimentat. Practic toti cei care ii treceau pragul nu puteau sa estimeze in mod corect dimensiunile locuintei, crezand ca este mult mai mare decat in realitate. Cum a fost posibil asa ceva? Amenajarea corecta, tinand cont de cateva sfaturi, poate sa faca adevarate minuni. In articolul de astazi ne vom indrepta atentia catre sufrageria de mici dimensiuni, incercand sa iti oferim cateva trucuri care sa te ajute sa nu simti deloc lipsa de spatiu.

Lumina joaca un rol foarte important atunci cand vrem sa facem o camera de zi sa para mai spatioasa. Daca vom avea parte de multa lumina naturala, ochiul va fi usor pacalit ca spatiul pe care il avem la dispozitie este unul mai mare decat in realitate. Daca locul in care este amplasata locuinta nu ne permite sa ne bucuram de lumina naturala din plin, atunci nu ezita sa apelezi la iluminarea artificiala.

Mana in mana cu lumina este si schema cromatica pentru care optam. Culorile deschise sunt cele mai recomandate, deoarece ele vor reflecta lumina. Daca albul te sperie putin (deoarece se murdareste foarte usor si e destul de greu de intretinut), atunci opteaza pentru nuantele mai intense sau pentru culorile pale. O regula de aur aici este evitarea combinarii culorilor deschise cu cele intunecate, rezultatul final fiind unul nu foarte placut ochilor.

Un alt lucru pe care tu trebuie sa il faci este sa creezi impresia de inaltime. De obicei peretii apartamentelor nu sunt foarte inalti, asadar trebuie sa apelam la cateva artificii pentru a-i face sa para asa. O idee numai buna de aplicat este vopsirea tavanului intr-o nuanta mai deschisa decat restul camerei (de ce nu, chiar alb). De asemenea, incearca sa montezi perdelele si draperiile cat mai aproape de tavan. Cu cat vorbim de o lungime mai mare a perdelelor si a draperiilor, cu atat mai mult este sporita senzatia ca peretii sunt mai inalti. Mai poti incerca si montarea tabloruilor la jumatatea distantei dintre podea si tavan.

Evita sa incarci camera de zi cu mobila. Cel mai bine este ca aici sa optezi pentru mobilierul functional, deoarece va indeplini mai multe roluri, astfel incat tu sa nu mai ai nevoie de dulapuri multe. Care sunt piesele multifunctionale spre care sa iti indrepti atentia? Cateva exemple pe care ti le putem da sunt urmatoarele: canapeaua extensibila, un scaun otoman, un cufar de lemn care este un excelent obiect decorativ putand fi insa transformat rapid intr-o masura pentru cafea, iar exemplele pot continua. Dupa cum se poate observa, pana la urma important este sa ai imaginatie atunci cand vine vorba gasirea unui mobilier functional.

Related posts

Bucătăria poate fi decorată și cu ajutorul cănilor și ceștilor

Adina Meyers

Rowenta Smart Force Cyclonic – curățenie la puterea tech

Adina Meyers

Cat de important este sa mentinem un nivel optim al umiditatii si cum facem acest lucru

Adina Meyers