Amenajari Exterioare

Plantarea pomişorilor, o activitate benefică sănătății

Oamenii spun că e de datoria noastră să plantăm un pom în această viață. Deja, de când pădurile se împuținează, ne-ar trebui mai mult de un pom plantat pentru a da naturii înapoi ceea ce luăm de la ea.

A planta pomi sau copaci, însă, e mai mult decât o datorie. Este un gest care poate aduce beneficii sănătății pe mai multe planuri şi împlinire celor ce se vor ocupa de ei. Dacă nu e o activitate deja insuflată de către bunicii care dețin acel tărâm minunat numit grădină, puteți contribui în familie la creşterea sentimentului de apreciere față de natură. Jardina.eu pune la dispoziție o mulțime de soiuri uşor de plantat, care vor intra repede pe rod. Mărul Jonathan de la Jardina.eu va fi o alegere numai bună pentru o zi cu o faptă bună. Toși membrii familei vor putea gusta în doar 2-3 ani din merele roşii şi foarte aromate. Fructele mărului Jonathan sunt de calitate superioară, se culeg toamna şi rezistă foarte bine pe timpul iernii.

Sănătatea dintr-un fir de viață

Pe lângă orientarea unei creşteri responsabile, a planta pomi fructiferi aduce multe alte beneficii sănătății, atât pentru oameni, cât şi pentru planetă. Poate cea mai importantă însuşire este faptul că sunt sursa de oxigen pentru viețuitoare. Un copac asigură într-un anotimp cantitatea de oxigen pe care o inspiră 10 oameni într-un an. Pădurile sunt un filtru de mare amploare pentru aerul din ce în ce mai poluat. De aceea e bine ca în grădina ta să fie cât mai mulți pomi, pentru ca aerul pe care îl respiri să fie unul calitativ.

Copacii curăță pământul. Ei absorb substanțele chimice periculoase care ajung în sol şi au capacitatea să filtreze apele menajere. Tot ei filtrează şi substanțele chimice provenite de la ferme şi reduc efectele substanțelor care ajung pe carosabil. Astfel, solul şi apele din care se hrănesc plantele pe care le vei consuma mai apoi ca hrană vor dispune de această binefacere a pomilor, dacă îi vei planta în grădina sau livada ta. 

Dacă locuieşti la oraş, copacii sau pomii îți vor reda liniştea pentru că ei sunt bariere naturale împotriva poluării fonice. De aceea, e bine să-i plantezi strategic, în jurul casei. Plantând, faci mişcare şi te relaxezi în acelaşi timp. 

Timpul petrecut în aer liber înseamnă o porție de sănătate

Alegând să adaugi grădinii tale un pom, nu numai că vei avea parte de o zi de înviorare prin mişcare, dar vei adăuga activităților în natură îngrijirea față de noua plantă. Acesta va curăța aerul, absorbind monoxidul de carbon, dioxidul de sulf şi pe cel de azot. Astfel, aerul pe care îl vei respira va fi mai purificat şi nu vei fi singurul care se va bucura de asta.

Pentru zilele calde, pomii sunt oaza de răcoare şi relaxare. Cu cât grădina va avea mai mulți pomi, cu atât vei fi mai ferit de caniculă. Răcoarea dată de umbra lor va fi umbrela binefăcătoare a zilelor de vară. La umbra copacilor, media anuală a temperaturii aerului este mai mică cu cca. 11 grade C. Vara, temperatura este cu aproape 20 de grade mai mică decât în zonele expuse la soare. Copacii pot duce la scăderea costurilor de condiționare a aerului în zonele în care sunt plantați cu până la 27%, mergand pana la valori de 75% in zonele cu pomi maturi. Umbra copacilor pe peretele vestic este cea mai bună metodă de reducere a costurilor aerului condiționat.

Copacii dețin energia vieții. Deşi poate părea incredibil, o îmbrățişare cu un pom sau un copac poate schimba fluxul energiilor în interiorul organismului. Te vei relaxa şi vei primi din partea acestora tot ce e mai bun şi toată vitalitatea de care ai nevoie. Îngrijindu-i, ei vornavea grijă de tine. 

Related posts

10 soluții ca sa integrezi ferestrele și ușile termopan în stilul de design interior

Adina Meyers

Cum putem transforma un beci intr-o incapere pentru distractia intregii familii

Adina Meyers

Cum ne ferim plantele de boli si daunatori. Tratamente si substante

Adina Meyers