Amenajari Interioare

5 moduri prin care îți faci viața mai simplă prin automatizarea casei

Ai o viață ocupată. Jonglezi cu timpul (adică dormi mai puțin și lucrezi mai mult) pentru a-ți face mereu treaba la birou și pentru a avansa în carieră, dar petreci prea puțin alături de familie și ai și uitat când ți-ai păstrat câteva clipe de relaxare doar pentru tine.

Pentru că trăim într-o eră în care tehnologia face salturi uriașe și confortul personal este mai important decât oricând, una dintre soluțiile pe care le ai la dispoziție ca să câștigi timp este automatizarea locuinței. Nu te gândi la androizi care te servesc cu o băutură rece cum ai intrat pe ușă – mai e până atunci. Tehnologia deja existentă te poate ajuta, totuși, să câștigi câteva zeci de minute zilnic.

Iată câteva idei prin care poți să-ți automatizezi locuința și beneficiile pe care le aduce fiecare în parte.

1. Un sistem de iluminare automatizat

Imaginează-ți următoarea situație: după o zi foarte obositoare la birou, stai confortabil în pat și te uiți la televizor; ești pe cale să adormi dar îți dai seama că ai uitat să stingi lumina; până ajungi la întrerupător îți trece somnul și apoi trebuie să te întorci și pe întuneric în pat, riscând să te lovești de colțul dulapului.

Dacă îți instalezi un sistem de automatizare a luminilor, vei putea să stingi sau să aprinzi luminile din pat, folosind doar telefonul sau tableta. Poți face asta și de la distanță, așa că atunci când vii dintr-o deplasare poți să creezi o atmosferă primitoare încă de pe drum. Dacă instalezi și un dimmer, care îți permite să reglezi nivelul de luminozitate, vei reuși să faci economii la factura de energie electrică, un avantaj care-ți va permite să amortizezi cheltuielile mult mai repede.

2. Porți care se deschid cu telecomanda

În cazul în care locuiești la curte, știi deja cât de „plăcut” poate fi să deschizi poarta, să scoți mașina, apoi să o închizi la loc de fiecare dată când pleci sau când te întorci acasă. Când afară sunt -10 grade Celsius și trebuie să înoți prin zăpadă, fiecare încercare se transformă într-o adevărată aventură.

O soluție eficientă care te va ajuta să câștigi timp, nu doar un confort sporit, sunt porțile automatizate, care se vor închide și deschide prin simpla apăsare a unei telecomenzi. În funcție de spațiul pe care îl ai la dispoziție, poți opta pentru porți culisante dacă ai un gard mai lat și pentru porți batante dacă ai mai mult spațiu liber în fața intrării.

3. Senzori de gaz, fum și monoxid de carbon

Sănătatea și siguranța familiei tale sunt mereu pe primul plan. În interiorul casei ai diverse instalații și țevi care pot fi afectate de factori externi – îngheț, căldură excesive – și se pot defecta. În cazul unei scurgeri de gaze, de exemplu, riști chiar o explozie, iar incendiile provocate de o defecțiune la rețeaua electrică sunt încă un pericol care poate fi evitat.

Pentru a preveni orice accident, este foarte important să montezi senzori de gaz, fum și monoxid de carbon în toată locuința. Dacă aceștia sunt integrați într-un sistem de automatizare conectat la internet, vei fi alertat nu doar prin semnale sonore, ci și prin alerte pe telefon pentru ca tu să poți chema autoritățile chiar și atunci când nu ești acasă.

4. Sisteme de securitate inteligente

Locuința este, de departe, cea mai importantă investiție pe care o poți face în confortul și în siguranța ta și a familiei tale. Aici este colțul tău de relaxare și de odihnă, locul în care te poți ascunde ori de câte ori vrei de restul lumii și tot aici păstrezi multe dintre obiectele și documentele de valoare.

Dacă pui toate aceste motive în balanță, e ușor să observi de ce e important să investești într-un sistem de securitate avansat. În funcție de sistemul pe care îl alegi acesta poate conține: un panou de control, camere de supraveghere, senzori de mișcare, încuietori electronice. Te vei putea conecta oricând la sistem de pe telefon ca să te asiguri că locuința ta este în siguranță.

5.  Automatizarea electrocasnicelor

Deși este un trend care nu a apărut de mult timp pe piață (cine s-ar fi gândit acum câțiva ani că e o idee bună să conecteze o cafetieră la internet?), automatizarea electrocasnicelor este în plină dezvoltare. Orice aparat poate fi integrat: frigider, mașină de spălat, mașină de spălat vasele. Este un proces costisitor la început dar care, pe termen lung, te poate ajuta să economisești energie, timp și bani.

Principalul avantaj al unei case automatizate este confortul și modul ușor de utilizare. În special când ai o viață foarte ocupată, orice minut salvat poate face diferența. Dacă tot vorbeam mai sus de cafetieră, acum poți programa espressorul să îți facă o cafea la aceeași oră în fiecare dimineață, ca să găsești ceașca aburindă pe masă oricât de bine sau de prost ai dormit.

Automatizarea proceselor din locuința ta te poate ajuta să te bucuri de mai mult confort, în special când printr-o simplă apăsare a unui buton poți deschide poarta, poți porni mașina de spălat sau poți verifica ce face pisica atunci când nu ești acasă.

Related posts

Verdele, culoarea sarbatorilor

Adina Meyers

Bucătărie în stil contemporan: 6 sfaturi de amenajare

Adina Meyers

Totul despre scarile interioare

Adina Meyers