Image default
Amenajari case Amenajari Interioare

Vilă în Belgia amenajată simplu, dar în culori calde şi cu obiecte frumoase

Printr-un proiect de amenajare inspirat, această vilă din Belgia construită în anii ’70 a fost transformată într-o casă de familie caldă şi prietenoasă.

Vila se compune din hol, vestiar, camera de zi, dining, bucătărie, cameră tehnică, spălătorie, atelier, baie, trei dormitoare şi dressing şi birou. Mansarda integrează un birou, o bibliotecă şi spaţii de relaxare. În amenajarea interiorului, proprietarii s-au inspirat din decorurile cottage, cu acele atingeri moi în stil New England. De altfel, multe dintre piesele de mobilier sunt achiziţionate din Marea Britanie.

Când treci pragul acestei case descoperi un hol luminos. Scara din lemn a fost păstrată, dar vopsită în alb, formând un contrast plăcut cu podeaua gri din teracotă. Spaţiul este păstrat într-o dezordine aparentă (prin modul în care sunt poziţionate oglinda, pantofarul şi cuierul) care reflectă stilul de viaţă activ al familiei.

Livingul uimeşte prin amenajarea simplă şi cu puţine elemente de decor. Astfel, camera se menţine luminoasă şi aerisită. Schema de culori se reduce la nuanţe odihnitoare de bej şi alb. În decor sunt introduse diverse elemente în stil vintage care dau un farmec aparte încăperii.

Bucătăria continuă schema neutră de culori. De această dată avem tonuri pale de verde în amestec cu nuanţele naturale ale lemnului şi granitului. Piesele robuste de mobilier au fost păstrate şi vopsite. Raftul de deasupra aparatului de gătit a fost vopsit într-o nuanţă mai închisă de verde pentru a crea un contrast remarcabil, dar discret.

Diningul cucereşte prin amenajarea elegantă, în stil french chic. Podeaua din lemn, servanta, faţa de masă şi tapiţeria scaunelor amintesc de aerul country al superbelor case rurale.

Dormitorul matrimonial este amenajat simplu, în culori temperate (crem, bej, alb) şi cu elemente de decor elegante şi feminine. Altfel spus: un spaţiu perfect pentru relaxare.

Baia denotă aceeaşi preocupare pentru culori calde şi obiecte elegante. Este de admirat modul în care produsele de îngrijire şi prosoapele au fost introduse în amenajare, cu rol decorativ.

Pentru o vizualizare completă a acestei locuinţe accesează galeria foto.

Sursa foto: www.housetohome.co.uk

Articole similare

Casa la tara, un vis implinit

Raluca Sofronie

Voteaza coperta lunii Iunie pentru revista Domus

RL online

Decor modern, cu accente minimaliste

Elena Virlan

Lasă un comentariu