Image default
Amenajari apartamente Amenajari Interioare

Trucuri simple pentru un interior shabby chic

Stilul shabby chic este cald, primitor si usor de obtinut, cu resurse minime. Este metoda ideala de a crea o tema decorativa coerenta, cu mobilier divers, restaurat, pe care-l ai deja.

Bazat pe simplitate, acest stil presupune ca mobila veche sa fie vopsita in alb (sau mobila noua sa fie patinata astfel incat sa para veche). Poti face acest lucru chiar si tu, mai ales ca nu trebuie sa obtii un finisaj perfect. Important e ca suprafata sa aiba un look antichizat cat mai autentic. O idee ar fi sa stergi cu buretele sau cu hartie abraziva stratul superior de vopsea, mai ales catre margini, pana se intrevede lemnul. Daca e nevoie, repeta aceasta operatiune de cateva ori, pana obtii efectul dorit.

Accente pastelate

Culorile care definesc stilul shabby chic sunt: albul, accentele pastelate (roz, galben, gri deschis, verde menta). Pentru contrast, ar fi bine sa folosesti una dintre aceste culori pentru a finisa peretii (fie cu vopsea, fie cu tapet).

In ceea ce priveste piesele de mobilier, alege-le pe acelea care iti plac sau care iti ofera confortul dorit si nu te ingrijora ca sunt deteriorate sau ca au o culoare care nu se potriveste cu restul decorului. Le poti vopsi oricand intr-o nuanta unitara, de la care sa pornesti intreaga schema cromatica a incaperii. Si textilele sunt importante. Foloseste draperii vaporoase, din materiale naturale in culori dulci, si cateva pernute care sa completeze decorul. Vei vedea cum broderiile vor da o tenta romantica si feminina amenajarii.

Vechi si antichizat

Pentru a-ti achizitiona accesoriile, mergi la targurile de vechituri sau cauta in podul bunicilor. Nici nu stii ce „comori” vei descoperi! Un strat de vopsea poate rezolva mai mult decat iti imaginezi, la fel si o tapiterie noua. Imbraca pernele de pe canapea si cele de pe scaune intr-un material textil, in nuante pastelate sau alb. In privinta corpurilor de iluminat, apeleaza la mini-candelabre de cristal si lampadare vopsite in alb, carora le-ai schimbat deja materialul textil al abajurului.

Elemente „reinventate”

Tablia de la o usa veche poate deveni masuta de cafea, cateva cutii vechi de tabla pot fi folosite ca vaze sau ghivece, o oglinda cu rama se poate transforma intr-o tava, pe care poti aseza un ceainic din portelan vechi si cateva cesti de ceai ciobite pe alocuri. Ia la intamplare diverse obiecte, de la rame de fotografii pana la cutiute si vaze, si vopseste-le, apoi aseaza-le pe polite. Posibilitatile sunt nelimitate si tin in primul rand de imaginatia ta. Orice obiect, mai vechi sau mai nou, poate fi refolosit si reinventat pentru a se potrivi in decorul pe care-l construiesti.

Articole similare

Bectas Ely Alexandra

RL online

Cum amenajezi un apartament cu albastru și alb

Sânziana Iaru

Castiga o canapea si un fotoliu oferit de Mobdeco.ro si www.casamea.ro

RL online

Lasă un comentariu