Image default
Amenajari Interioare

Top 5 lampi de podea

Lampa este un obiect de design foarte versatil, asa ca nu este greu sa ne “lovim” de astfel de corpuri de iluminat care, daca nu ne impresioneaza sau ne dau de gandit, macar fac gura targului sa susoteasca.

1. Crane Lamp (“Lampa – macara”) este realizata de Studio Job, are 163 centimetri inaltime si este confectionata din bronz. Intentia designeri-lor a fost de a imita o macara adevarata, nu numai prin forma sa recognoscibila, dar si prin utilizarea luminii: bratul macaralei este luminat prin intermediul unor mici becuri, iar greutatea sustinuta nu este altceva decat o lampa.

2. Waterdream (“Visul umed”) este creatia lui Oki Sato si este, stati jos, o lampa cu dus. Sau un dus cu lampa, depinde din ce perspectiva privim. Waterdream a fost creata pentru o firma care produce mobilier de baie, intentia designer-ului fiind sa ilustreze cum ar putea sa arate o baie din viitor.

3. Lampa – calorifer il are ca parinte pe Steve Faletti, un designer care si-a dorit sa transforme un radiator intr-un corp de iluminat. Elementii caloriferului au devenit, astfel, niste tuburi fluorescente (neoane) in forma de U. Desi majoritatea incearca sa-si ascunda caloriferele, poate ar trebui sa revizitam ideea.

4. Liquid lamp (“lampa lichida”) este mult mai putin umeda decat lampa-dus, insa forma sa organica, fluida, ne da senzatia ca am varsat o cutie cu vopsea pe jos. Aceasta lampa realizata din foaie de fier nu este clar pentru cei care se sperie cand un lucru nu este la locul sau, asa ca o rezervam celor mai glumeti dintre voi.

5. Spot Lamp este cu siguranta ceva mai rafinata in design fata de corpurile de iluminat anterioare, insa isi ia inspiratia din acelasi stil industrial. Nir Meiri, cel ce i-a dat viata, spune ca imaginea Spot Lamp vine din combinatia dintre o macara, un reflector si un stalp de iluminat. Noi nu suntem atat de poetici si spunem ca asocierea de materiale (beton si metal) ii da o alura echilibrata, masiva si totusi foarte zvelta in acelasi timp.

 

 

Articole similare

Marea evadare din oras

RL online

Decor tineresc pentru o vila moderna

Oana Voicu

Casa Mea – martie 2010 online doar pe www.casamea.ro

RL online

Lasă un comentariu