Image default
Amenajari case Amenajari Interioare

Refugiul din centrul orasului Cluj-Napoca

Desi se afla in mijlocul unui oras mare, aceasta casa refuza sa se piarda in peisajul citadin si se incapataneaza sa iasa din tiparul standard al caselor monotone care o inconjoara. Pe langa arhitectura si finisajele exterioare deosebite, casa se mai evidentiaza prin ceva: este foarte compacta la exterior si spatioasa la interior.

Din strada, acesta casa situata intr-un cartier din centrul orasului Cluj-Napoca nu lasa sa i se descopere decat o mica parte din frumusetea arhitecturii. Proprietarii si-au dorit cu tot dinadinsul intimitate, asa ca au ales sa pozitioneze constructia aproape de limita terenului in asa fel incat in spatele casei sa ramana loc doar pentru ei, departe de agitatia strazii si de privirile vecinilor. Pentru a se asigura ca nimic nu va tulbura linistea micului lor colt de rai, au flancat constructia cu copaci, arbusti si gard viu inalt.

Dispusa pe doua niveluri, casa are 6 camere, o suprafata utila de 270 mp si un teren de 800 mp. La parter a fost gandit un living cu bucatarie si loc de luat masa ce totalizeaza 90 mp, doua camere, doua bai si o terasa cu acces la piscina. La etaj se afla trei dormitoare, o baie si o terasa de 25 mp. Casa este din caramida, avand acoperis din tigla si termoizolatie exterioara.

La capitolul finisaje amintim: marmura, piatra naturala, lemn si fier forjat. Marmura este una dintre cele mai frumoase si mai pretioase finisaje si poate fi folosita atat la interior, cat si la exteriorul cladirilor. Pe langa frumusetea evidenta, utilizarea ei are o serie de avantaje, printre care si rezistenta: este de pana la cinci ori mai durabila decat oricare alta varianta de acoperire a pardoselei. 

Desi este un material foarte scump, daca nu aveti grija la asocieri si proportii, rezultatul final poate duce la obtinerea unui kitsch. Marmura este un material elegant si pretios, dar e nevoie de bun-gust sau de sfatul unui specialist pentru alegerea culorii, a proportiei si a locului potrivit pentru ea. 

In cazul acestei case, marmura este combinata si pusa in valoare, la exterior, de piatra naturala si de fierul forjat, iar la interior, de lemn. Inauntru, marmura este foarte usor de intretinut si are un avantaj remarcabil: ajuta la prevenirea alergiilor, pentru ca nu retine praful, bacteriile sau alti agenti iritanti cum se intampla, de exemplu, in cazul covoarelor sau al lemnului netratat. La exterior, este rezistenta la umiditate excesiva si la inghet, cu conditia sa fie montata cu un adeviz de calitate care sa aiba aceleasi calitati. 

Localizare: Cluj-Napoca
Suprafata utila: 270 mp
Suprafata terenului: 800 mp
Structura: zidarie portanta de caramida
Niveluri: 2 (p+1)
Numar de camere: 6
Anul inceperii constructiei: 2007
Anul finalizarii: 2008

Articole similare

Stilul Country sic

Madalina Craciun

BioCasa: materiale reciclabile si energie verde

Madalina Constantin

Care este culoarea vedeta a anului 2011?

Simona Popa

Lasă un comentariu