Praktiker România continuă și în 2017 procesul de modernizare a reţelei celor 27 de magazine din ţară inițiat anul trecut. Astfel, compania a investit în remodelarea magazinului din Ploiești (situat în Păuleștii Noi, nr. 183 A) și a magazinului din Oradea (situat pe Strada Ogorului, nr. 65 B), redeschise astăzi, în mod oficial.
Praktiker a investit aproximativ 600.000 de euro pentru fiecare magazin în acest amplu proces de modernizare care se înscrie în strategia de business a companiei. Spațiile comerciale au fost astfel optimizate, pentru a le oferi clienţilor o experienţă îmbunătăţită la cumpărături.
„Am resimţit efectele pozitive ale acestui proces de modernizare încă de la primul magazin redeschis anul trecut, magazinul Vitan din Bucureşti, fiind valabile în cazul tuturor magazinelor incluse până acum în acest program. Este vorba despre o creştere a vânzărilor cu 40% până la 60% pentru fiecare magazin modernizat redeschis. Acest lucru ne certifică faptul că strategia pe care am ales să o urmăm este una de succes, favorabilă atât clienţilor Praktiker România, prin facilitarea procesului de cumpărare, cât şi nouă, la nivel de business.”, a spus dl. Omer Susli, proprietar Praktiker România.
Procesul de modernizare a magazinelor Praktiker a avut în vedere cinci obiective principale, cu impact direct şi pozitiv asupra clienților şi a experienţei lor de cumpărare:
Introducerea unor game noi de produse, potrivite cu aşteptările clienţilor din toate categoriile: entry, middle sau high. În cazul magazinelor remodelate, sortimentele de produse au fost regândite pentru a le oferi clienţilor mai multe variante pe fiecare categorie de preţ. Noul portofoliu de produse se adresează atât profesioniştilor, cât şi amatorilor.
Un concept nou de semnalistică: afişele de orientare în magazin, punctele de informare, afişele ambientale, preţurile produselor şi semnalizarea promoţiilor. Toate acestea sunt acum marcate foarte clar, uniform, într-o modalitate care să faciliteze întregul proces de vizitare a magazinului şi de cumpărare.
O nouă strategie de merchandising, care să fluidizeze procesul de alegere şi achiziţie. Este vorba despre o nouă aranjare a produselor la raft conform unor norme, reguli şi logici de cumpărare care să transforme procesul de achiziţie într-unul mult mai facil pentru cei care trec pragul magazinelor Praktiker modernizate.
Informaţii locale de vânzare pentru produsele care necesită detalii suplimentare la achiziţie, prin intermediul fişei tehnice a fiecărui produs, respectiv a panourilor superioare care se află în topul rafturilor şi care conţin specificaţii tehnice clare, sfaturi şi modalităţile de utilizare a produselor, inclusiv recomandarea Praktiker pentru profesionişti şi amatori.
Îmbunătăţirea zonele expo la Mobilier, la Săli de baie, la Decoraţiuni, pentru a oferi clienţilor o sursă de inspiraţie şi idei de amenajare pentru propriile locuinţe.
„Noul concept de magazin le oferă cumpărătorilor Praktiker un acces mai uşor la produsele şi serviciile noastre, la informaţii detaliate şi de specialitate, dar şi o serie de promoţii şi premii. Astfel, începând cu data de 17 martie, pentru o perioadă de 2 săptămâni, toţi clienţii care achiziţionează produse de cel puţin 150 lei primesc automat un card răzuibil cu premii garantate constând în excursii în Europa, biciclete Pegas, mii de vouchere cadou şi multe alte premii surpriză. Am pregătit, de asemenea, şi oferte speciale pentru meşteri. În primul rând, noul sistem de bonusare a meşterilor lansat la 1 martie, prin care aceştia primesc 12% reducere sub formă de vouchere de cumpărături la achiziţiile pe care le fac într-o lună calendaristică. Începând cu data de 17 martie, meşterii vor beneficia de alte două oferte: 15% reducere la gama profesională de produse MEŞTERICĂ şi 20% reducere la vopseaua lavabilă profesională SUPER.”, a spus Mirela Ochiana, Marketing Manager Praktiker România.
Începutul sezonului cald le aduce clienţilor Praktiker din Ploieşti şi Oradea diverse alte reduceri şi oferte la produsele de sezon, precum: maşini de tuns iarba, plăci pentru exterior, vopsea lavabilă, faianţă, produse sanitare şi piese de mobilier.
Lucrările din cadrul procesului de modernizare au avut loc pe parcursul a două luni. Pentru a nu afecta vizitatorii magazinelor în această perioadă, lucrările s-au realizat structurat, pe arii şi departamente care au fost, pe rând, remodelate.
Praktiker România şi-a propus continuarea acestei direcţii strategice şi în lunile următoare, cu excepţia perioadei de vară, atunci când lucrările se vor opri. Până la finalul acestui an, reprezentanţii companiei îşi doresc să ajungă la un numar de 20 de magazine Praktiker modernizate şi redeschise.