Image default
Amenajari case Amenajari Interioare

O mini-locuinta intr-un spatiu sub 10 mp

Da, ai citit bine, nu glumim. Ti-ai imaginat vreodata ca o incapere de sub 10 mp se poate transforma intr-o locuinta? Pare de domeniul fantasticului, stim, dar uneori arhitectii ne suprind cu noi modalitati de a folosi spatiul extrem de inteligent.

Mini-locuinta despre care vorbim a fost amenajata de un arhitect din San Francisco intr-o centrala termica veche de 98 de ani, construita din caramida rosie si cu o amprenta de 2,5 x 3,5 mp. Nu, nu glumim, spatiul are 8,75 mp, mai mic cu 30% mai putin decat suprafata minima impusa de legislatia din Romania pentru un dormitor.

A locui permanent intr-un astfel de spatiu este nesanatos, nu vom ignora aceasta realitate. In plus, in mai putin de 10 metri patrati nu incap toate functiunile necesare. Solutia a fost previzibila, insa: camera se dezvolta pe verticala, arhitectul propunand inaltarea constructiei cu jumatate de etaj, astfel incat sa se poata crea o supanta. Cu toate acestea, inca ne dam peste cap sa intelegem cum a reusit arhitectul sa ingramadeasca in 8,75 mp o bucatarie si o camera de zi care par a fi doua zone de sine statatoare. Bucataria este delimitata de scara metalica destul de abrupta, fara contratrepte, care permite trecerea luminii si mentine spatiul deschis, atat cat este el.

Bucatarie, living si dormitor, toate in mai putin de 10 mp

La etaj, scara duce spre un pat-dormitor, asezat pe supanta construita deasupra camerei de zi. De remarcat este faptul ca aceasta supanta nu este direct vizibila de la intrarea in casa, asigurand locului de dormit o inimitate sporita. Din fotografii pare atat de primitor, incat am putea sa denumim acest articol „cum sa creezi intimitate intr-un spatiu de 8,75 mp?”. Patul pentru doua persoane (!) are chiar si o noptiera si este accesat de pe o platforma ingusta de sticla, astfel incat sa nu blocheze lumina si sa faca tot spatiul interior sa para mai mic.

Cireasa de pe tort este faptul ca in acest spatiu exista si un micro grup sanitar. Ce-i drept, are doar un metru patrat, ceea ce-l face destul de greu de utilizat, dar nici imposibil nu este tinand cont de faptul ca este dotat inclusiv cu un dulapior de medicamente.

Per ansamblu, mica locuinta are un aspect industrial dat de caramida veche lasata aparenta si utilizarea metalului, insa acesta este domolit de caldura pe care i-o da lemnul folosit ca finisaj sau lasat aparent ca structura.

Noi ne declaram impresionati si, de ce sa n-o spunem, putin amuzati. Insa pentru o casa de oaspeti, nu credem ca se poate mai interesant de atat! Mai multe fotografii cu aceasta minune a gandirii de arhitect gasesti in galeria atasata acestui articol.

Sursa foto: www.dezeen.com

Articole similare

Cum reconditionezi obiectele vechi

casamea.ro

Living & working space

casamea.ro

Personalizeaza-ti casa cu sticla colorata

casamea.ro

Lasă un comentariu