Image default
Amenajari Interioare

Noua tendinta pentru bai: partitiile de dus cu metal negru

Trendul interioarelor de inspiratie industriala a fost la mare cautare in ultimii ani, iar in 2017 acesta pare sa ajunga la maturitate si sa se reinventeze cu o doza de rafinament. Nu se mai accepta orice forma de metal, oriunde, ci se propune un stil mai curat unde constanta o reprezinta metalul vopsit negru mat.

Baile sunt vizate de tendintele anului care tocmai a inceput printr-un element care capata amploare: partitia de dus din sticla cu tamplarie metalica neagra. Reamintind de ferestrele mari ale halelor industriale, subimpartite cu montanti si traverse metalice, partitiile pot fi confectionate in situ sau achizitionate de la producatorii care sunt cu un pas inaintea modei.

In cazul in care ai impresia ca nu poti experimenta prea mult cu acest stil, deschide galeria noastra de imagini pentru cateva idei de personalizare a acestor cabine de dus din sticla. Daca iti doresti un stil industrial mai pregnant, cu ajutorul montantilor si traverselor poti realiza o compozitie geometrica din elemente rectangulare, mai simpla sau mai complexa, dupa preferinte si in functie de amenajarea de ansamblu a baii. In plus, te poti juca si cu grosimile profilelor metalice.

Daca minimalismul este un curent mai apropiat de gusturile tale, opteaza pentru partitii mari din sticla clara, ridicate de la pardoseala pana in zona plafonului, care au doar o rama metalica de jur imprejur. In cazul in care esti adeptul stilului clasic si metalele cu aspect antichizat inca iti fac cu ochiul, alege profile din otel satinat, nevopsit si montanti din otel turnat tip nervuri, arcuite, similare ferestrelor tip vitraliu ale bisericilor.

Cu ce asortezi partitiile cu tamplarie din metal negru mat?

Iti recomandam sa nu iti faci probleme in legatura cu restul decorului din camera de baie. Partitiile din sticla cu tamplarie din metal negru se imbina minunat cu faianta rectangulara alba (acele placi ceramice pe care englezii le numesc „subway tiles”), cu rosturi umplute cu chit alb sau, dimpotriva, negru. Pentru pardoseala poti alege placi ceramice cu imprimeu tip mozaic sau gresie negru mat de dimensiuni mai mari.

Pentru a obtine o atmosfera mai primitoare, lemnul in nuante calde este o alegere ideala! Poti sa-l folosesti la pardoseala, la blatul pe care sta lavoarul, pentru rafturile de depozitare a produselor cosmetice sau chiar pentru finisarea peretilor. Daca esti mai indraznet si amenajarile monocrome nu-ti sunt pe plac, un accent intr-o culoare puternica este binevenit, iar galbenul solar a revenit in tendinte.

Alege bateriile potrivite!

Pentru accentele de final ale amenajarii in cazul in care optezi pentru aceasta reiterare a stilului industrial, trebuie sa alegi bateriile potrivite. Din sfera celor metalice se potrivesc cele din metal negru mat, cu design contemporan, cele din metal antichizat sau cele din cupru, alama sau alt metal colorat. Nu te sfatuim sa alegi bateriile din inox cromat, indiferent cat de facil ar fi sa le achizitionezi.

Insa, daca stilul tau este cu adevarat rafinat, iti sugeram sa dai o fuga prin targurile de vechituri si antichitati in cautarea unor baterii din portelan!

Sursa foto: www.apartmenttherapy.com

Sursa foto: www.houzz.com

Sursa foto: www.coastalshowerdoors.com

Articole similare

Podea din tocatoare de branzeturi intr-o ferma olandeza

Georgiana Sfarlea

Chitul pentru gresie si faianta – secretul designerilor

Ana Mincu

Mai multă lumină în living, în sezonul rece!

Lucia Lazar

Lasă un comentariu