Image default
LifeStyle

Noua macara RT9150E

Incepand din toamna acestui an, Manitowoc produce un nou model de macara mobila pe pneuri (de santier). RT9150E este cel mai mare model de macara de acest tip de pe piata, are o capacitate de 135 tone si este dotata cu brat telescopic de 60 m, cel mai lung brat din gama sa. Inaltimea exceptionala de lucru devine astfel o caracteristica de neegalat a acestui model.

Noua macara de la Grove poate atinge o inaltime maxima la varf de 95,3 m. Datorita dimensiunii impresionante a bratului, RT9150E poate lucra la proiecte care, in mod normal, ar fi cerut obligatoriu un prelungitor. Noua macara combina cu succes tehnologiile Grove dovedite ale automacaralelor tot-teren si cele ale macaralelor mobile pe pneuri, iar rezultatul este un nou lider de piata, incontestabil, pe acest segment. 

Acestea sunt principalele caracteristici care au atras atentia clientilor si pe care le-a pus in lumina si Doyle Bryant, Marketing Product Manager al Manitowoc cu ocazia lansarii produsului la Crane Expo, eveniment organizat la Shady Grove, in perioada 3-8 octombrie 2010.

RT9150E combina excelenta suprastructura a unei automacarale tot-teren GMK5130 cu sasiul macaralei mobile pe pneuri RT9130E. Rezultatul este o macara de capacitate mare pe un sasiu compact si fiabil. Aceasta macara ofera clientilor un instrument nou de lucru, performant si eficient, mai ales pentru aplicatiile industriale.

Pe piata sunt in dezvoltare foarte multe proiecte de rafinarii sau centrale energetice, spre exemplu, unde spatiul de lucru este in cele mai multe cazuri restrans; de aceea, sasiul compact al RT9150E este cel mai potrivit pentru astfel de conditii. 

Bratul telescopic al macaralei Grove RT9150E este dotat cu tehnologia TWIN-LOCK, care il face sa fie mai usor si sa aiba o capacitate de ridicare mai mare. Un prelungitor extensibil de 11 pana la 18 m ofera raze de lucru si mai mari, la inclinatii diferite fata de bratul telescopic, variind intre 0 si 40°. La operarea cu acest prelungitor, RT9150E poate atinge o inaltime maxima de 81,4 m, unde sarcina ridicata este de 907 kg.

Pentru a atinge inaltimea maxima, operatorul are nevoie de doua tronsoane zabrelite intermediare ce se fixeaza intre capul bratului telescopic si prelungitorul extensibil. Cu aceste extensii, inaltimea maxima posibila este de 95,3 m, iar sarcina ridicata de 1256,5 kg.

Si noul model de cabina a operatorului are un design nou si inovator, „full-vision”, fiind primul model de acest gen dintr-o noua generatie de cabine cu care vor fi dotate echipamentele Grove si care ofera mai mult confort si o vizibilitate mai buna datorita geamurilor mai largi, inclusiv la usi. Cabina se poate inclina la 20° pentru un confort sporit al operatorului si pentru un plus de vizibilitate.

Functionarea macaralei este monitorizata cu ajutorul a doua sisteme computerizate:  EKS5 (patent Grove) de limitare a momentului sarcinii si ECOS (patent Grove), care urmaresc functionarea tuturor instalatiilor de pe macara. Aceasta dotare, pe langa faptul ca monitorizeaza si gestioneaza principalele functii ale macaralei, ofera informatii despre conditiile de lucru ale echipamentului, inclusiv despre nivelul de combustibil, presiunea in instalatia de franare, temperatura uleiului hidraulic, temperatura uleiului de transmisie si oprirea motorului.

Caracteristici tehnice RT9150E Grove
Capacitate maxima: 135 t
Lungime maxima brat: 60 m
Inaltime maxima la varf: 95,3 m

Motorul Cummins QSC8.3L de 300 CP indeplineste standardele Euro Stage III si are o transmisie Clark Powershift cu 6 trepte de viteza pentru mers inainte si 3 pentru mers inapoi. Sistemul de directie si operare permite operatorului sa aleaga intre 4 moduri de lucru (precum la celelalte macarale mobile pe pneuri de la Grove) pentru fiecare aplicatie in parte: operare din fata, operare din lateral, crab sau optiuni coordonate.

Grupul Manitowoc, din care fac parte brandurile Potain si Grove, detine peste 100 de facilitati de productie si service in 27 de tari din America si Europa. Este recunoscut ca unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente de ridicat pentru industria de constructii din intreaga lume, iar gama sa de macarale acopera: macarale turn si autoridicatoare Potain, automacarale si macarale cu brat telescopic Grove, senilate cu brat zabrelit Manitowoc. 

Distribuitor autorizat al marcilor Potain si Grove, membre ale grupului Manitowoc in Romania – MARCOM RMC’94, Otopeni. 

Material preluat din numarul de februarie 2011 al revistei de Unelte si Echipamente.

Articole similare

Finisaje de la Delta Studio folosite la Therme Bucuresti

casamea.ro

Esti insarcinata? Nicio zi fara legume

Mihaela Calin

Desert delicios: tort cu nuca

casamea.ro

Lasă un comentariu