Grecia a anunțat că introduce de vineri, 21 august, noi restricții în insula Mykonos dar și în regiunea Halkidiki, una dintre zonele preferate de români în concediul de vară, inclusiv în condiții de pandemie.
Noile măsuri restrictive au un caracter temporar, până la 31 august, dar dacă se constată că numărul de noi infectări rămâne în trend ascendent, autoritățile din Grecia avertizează că vor fi prelungite.
Măsuri restrictive
Autoritățile elene au anunțat că în insula Mykonos și în Halkidiki va fi interzisă complet organizarea de petreceri și festivități, dar și reuniunile cu participarea a mai mult de 9 persoane.
Purtarea măștii de protecție devine obligatorie atât în spațiile închise, cât și în cele deschise iar în restaurante și terase nu va fi permis ca la o masă să fie mai mult de patru persoane, cu excepția celor care sunt rude apropiate și care pot sta cel mult 6 persoane la aceeași masă.